|
- 'Iar te-ai cufundat in stele
Si in nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vietii mele.
In zadar rauri in soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare -
Nu cata in departare
Fericirea ta, iubite!'
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.
- 'Hai in codrul cu verdeata,
Und-isvoare plang in vale,
Stanca sta sa se pravale
In prapastia mareata.
Acolo-n ochiu de padure,
Langa trestia cea lina
Si sub bolta cea senina
Vom sedea in foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dansul gura.
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are!
Cand prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tine de subsuoara,
Te-oi tine de dupa gat.
Pe carare-n bolti de frunze,
Apucand spre sat in vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?'
Inc-o gura - si dispare
Ca un stalp eu stam in luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra! floare-albastra!
Totusi este trist in lume!
|
