Dragostea noastra a fost cam sucita, far' de rost, c-a-nceput in primavara ca un bob de lacramioara si la urma a murit ca un plans inabusit.
Da, eram noi amandoi,
bibilica-bibiloi,
cand ardea soarele-n toi,
parca dase boala-n noi:
gura ta, a de muiere,
de dulceata si de miere,
era arsita si boare,
ma topia si-mi da racoare.
Iti pica vorba domoala ca descanticul de boala: lacrima erau, si stea, ochii tai de peruzea.
S-a ivit vr'un domnisor care te-a vrajit usor, ori ti-a fost mintea nauca de te-a prins dorul de duca!
Au murit de-atuncea, toate.
Ceasul vechi Ia ce mai bate,
cand in fiecare zi
toate sunt cum n-ar mai fi!
|