de Radu Gyr
Pe-o spranceana de lumina,
lang-o lacrima de rai,
verde culme carpatina
rotunjeste dulce plai.
Iar in plaiul stanei goale,
langa strunga fara oi,
crengi cu umeri franti de jale
se cutremura din foi.
Fluier vechi nu mai indruga,
nu mai latra caini pandari.
Singuri muntii duc in gluga
carpatine neguri mari.
Nu mai zburda-n tarla iezii,
nici plapanzii miei priori,
doar pe cearcanul amiezii
urca ulii rotitori.
Ulii suie, frunza suna,
iar in iarba-ntins amar
ba e somn, ba rugaciune,
tanar les de pecurar.
A ramas dormind pe-o rana,
in culcus de voievod,
pe-un crampei de rai cu stana
unde brazii plang prohod.
A ramas zambind -nainte,
ca un cneaz pe pat de flori,
parca un cutit fierbinte
l-a strapuns de doua ori.
Si cum zace tinerete
de cioban in fraged plai,
jalea crangii padurete
suna moale, ca un grai :
-Nu ma plange, maica buna,
nici tu , caine credincios,
ca de nunta frunza suna
din batran caval de os.
Ca m-a dus radvan de nunta
tras de sase cerbi subtiri,
mire nalt sub stea carunta,
cum pe lume nu sunt miri.
Mire-n straie de matasa
si nuntasi cu flori pe frunti.
Mai, si nu e-n plai mireasa
ca mireasa verzii nunti.
Par adanc si trup suleget
si ochi tristi cum altii nu-s…
Si mi-a pus inel in deget
si- n inel nopti lungi mi-a pus.
Si la sfanta cununie
muntii falnici ne-au fost nuni.
Scoborand din vesnicie,
ne-au dat vulturii cununi.
Si tulpina de tulpina,
ne-au dus brazii in alai
pe-o sprinceana de lumina,
langa-o lacrima de rai .
**
Maica-n sarica de lana
suie cremenea pe brana,
printre stanci cu fierastraie,
in opinci de valvataie,
printre jnepi zbarliti de cuie,
pe grozava cararuie.
Si cum plange si se roaga,
plang si apele-n zanoaga.
Si cum urca tangile,
plang cu ea si stancile,
plang si brazii plaiului
langa poarta raiului,
plang si ulii cerului
cu maica oierului.
-Apelor, ceresti mirese,
mire cine mi-l culese ?
Muntilor cu patrafire,
cununarati jalnic mire…
Brazilor, nuntasi de frunte,
sange-i plaiul nuntii crunte.
Uliilor, nuni salbatici,
sange-s muntii paduratici.
Apa geme si se-ascunde,
piatra plange, nu raspunde.
Brazii nu fosnesc raspuns,
ulii pier in nepatruns….
Jalea maicii, neagra apa,
n-are tarmuri s-o incapa.
N-are zaristi s-o cuprinda
cate lumi de foc colinda.
Paru-si smulge-n vaiete,
cremene,-nconvoaie-te,
codrule, jeleste-te,
rupe-te din crestete.
-Fatul maicii, verde mlada,
cneaz pe-o turma de zapada,
voievod pe noua sute
de barsane si cornute,
fata ta de pecurar
lapte dulce din sistar ;
noaptea cu mirezme-ncete
s-a oprit la tine-n plete ;
corbul, scuturand din pene,
ti-a trecut peste sprancene ;
plaiurile ierbilor
ti-au dat ochii cerbilor
si-un luceafar vornicel
ti-a tras trupul prin inel,
fatul maicii, dulce,
primavara dulce…
Plansul maicii pietre moaie,
scoala scorburi si puhoaie,
umple vagaunile,
zgaltaie furtunile.
Ar smuci din temelie
lumile, sa nu mai fie,
ar surpa tariile,
ar seca veciile,,,
-Primavara dulce,
fatul maicii dulce… Cine ti-a-nrosit cununa vaza-ti lacrimile-ntruna.
Cine mi te-a rupt din rod
vaza-ti chipul peste tot.
Cui iti franse dimineata
ochii tai sa-i friga fata.
Cui ti-a stins luna din fag,
chipul tau sa-i planga-n prag,
ochii tai sa i se-aprinda
ca luceferii in tinda,
ca varful cutitelor,
ca dogoarea plitelor
Sa-l tot friga, sa-l tot arda,
si pe brate ce-l dezmiarda.
si-n strafund de blid la cina,
si-n culcus de vizuina,
sclipitori ca stelele,
limpezi ca inelele,
aprigi ca praselele…
Maica-si smulge par si straie,
brazi si paltini se despoaie.
Maica geme si se zbate,
muntii se tarasc pe coate
si se frange cremenea
crengilor asemenea.
Si cum geme orice trunchi
cade soarele-n genunchi,,
ulii-ncep sa scapete,
apele sa schioapete
si-n vazduh ai spune ca
vamile se-ntuneca.
**
Colo-n margini de costile,
intr-un fund de fagadau,
cine-mi bea de zece zile
vijelie de trascau ?
Cine-mi bea turbat din oala
iad napraznic fara leac
si privirile nu-si scoala
din venin de basamac ?
-Da-mi prastina sa ma scurme,
da-mi, hangita, valvatai ;
banii de pe doua turme
sunt cu zimti cu tot ai tai.
Fruntea-i arde, grea de cute,
sub caciula cu tugui.
Pe muscate buze slute
sangereaza vorba lui.
-Ia-mi, hangita, oi si punga,
ca somn pleoapele nu-mi au.
Da-mi rachiu sa ma strapunga,
adu-mi trasnete sa beau.
Lung hangita il masoara :
cine-i baciul venetic ?
Din laute, ca sa-l doara,
baragladinile-i zic.
Iar strainul singuratic
din ungherul fumuriu
isi scufunda mai salbatic
ochii vineti in rachiu.
Dar trascaul gol nu-i spala
cruntul inimii prapad,
cand, aprinsi pe fund de oala,
doi ochi mari de mort il vad.
Franti pe dible viscolite,
faraonii nu mai tac
din arcusuri cu ispite
si din strune dulci de drag.
Dar nu-l mangaie nici struna,
nici pe-arcus nu da un ort,
cand, amar ca matraguna,
il priveste chip de mort.
-N-ai rachiuri tu, hangita,
in tot beciul cu garlici,
cata strasnica arsita
ma rascoace in urzici.
Si nici voi n-aveti furtuna,
bieti cioroi, pe scripci de foc,
cata pacoste se-aduna
sub o cusma si-un cojoc…
Inc-o data, omu-nsfaca
oala crancena si bea.
Suierand sudalma seaca,
Zvarle punga pe tejghea.
Si da buzna-apoi sa piara
stins in noaptea cu naluci,
lingand bezna ca o fiara,
pe fierbinti poteci de tuci…
**
La pardalnica muiere
o fi dulce noaptea-n spic,
cand alintul curge miere
si-mbierea borangic,
la pardalnica muiere
cu opait slab si mic.
In culcus cu levantica
or fi vraji care se-ascund,
cand e sanul randunica,
nufar -;umarul rotund ;
in culcus de levantica
alb si moale si afund.
Dar dulceata mangaierii
e parjol din iad trimis,
cand si-n bratele muierii
frig doi ochi de om ucis,
in dulceata mangaierii
pana dincolo de vis.
Si culcusul cu omaturi
e cuptor din iad adus,
cand si-n bratele de-alaturi
plange-un chip de om rapus,
in culcusul cu omaturi
plin de tepi cu varfu-n sus…
-Fa muiere, fa dogoare,
patul rug mi l-ai facut.
Vrea-ti-as bratele izvoare,
iezer fiece sarut.
Fa muiere, fa dogoare,
fa-te roua-n asternut.
Fa-te iaz si fa-te ploaie,
sa ma stingi si sa ma-neci
cu alint de reci suvoaie,
cu desfat de pacle reci.
Fa muiere, fa-te ploaie,
stinge-mi pacostea pe veci…
Sanii, bratele,-asternutul
parca mai cumplit se-ncing.
Nici culcusul, nici sarutul
smoala-n clocote nu-i sting.
Sanii, bratele, -asternutul
Se fac flacari cand l-ating.
Si, scrasnind ocara cruda,
omul scuipa printre dinti.
Smulge usa, ars de truda,
cu smintite maini fierbinti
si scrasnind ocara cruda,
fuge-n bezna, scos din minti…
**
-Blid nemernic, blid dracesc,
iarasi in fiertura
cei doi ochi de foc lucesc :
sclipat de custura.
Si de-nmoi un dumicat,
parca-l moi in sange.
Arde-n lingura-nclestat
chipul care plange
Izbind strachina de zid,
omul scuipa-n tina :
-Vijelia ta de blid,
duhul tau de cina !
Tindo, si pe pragul tau
cei doi ochi se-arata.
Cu barosul, pe ilau,
i-as trazni o data.
I-as crapa ca pe pastai,
i-as sufla cenusa…
Legea ta si mortii tai,
chip ce-mi plangi pe usa !
Omul suduie buimac
de sudoare leoarca.
Cei doi ochi mai mari se fac,
mai adanci sunt parca.
-Luno, chip de om rapus,
cobeo ticaloasa,
tot bocesti pe sura, sus,
face-te-ai pucioasa.
Si voi stele cu sageti,
tarfelor spurcate,
ochi de om ucis pareti,
stinge-v-as pe toate…
Desmatat , cu capul gol,
omul iar porneste
prin amarnicul parjol,
prin napraznic cleste.
Huhurezii din copaci
toti in el se muta.
Ba dihori, ba varcolci
rup din carnea-i sluta.
Pumnii lui ar sparge stanci,
trupul lui s-ar trage,
sfasiindu-se pe branci,
prin adanci barloage.
S-ar tari prin vizuini
sau pe fund de tauri.
Si-ar scobi sub radacini,
ca sobolii, gauri.
-Iesi, mai ursule, afar’,
da-mi barlogul mie…
Cei doi ochi din nou rasar,
tot mai mari invie.
-Veverito, da-mi tu leac
scorbura-ti adanca.
Cei doi ochi mai limpezi tac,
mai aproape inca.
-Du-ma, cartito, in lut,
lutul sa m-ascunda.
Cei doi ochi mai mult s-ascut,
Fara sa raspunda.
Serpii fug din balarii,
pier din drum bursucii…
Pretutindeni ochii vii
ard mai mari, mai lucii.
**
Pe-o spranceana de lumina,
verde culme carpatina
rotunjeste dulce plai
lang-o lacrima de rai.
Apele, ceresti mirese,
val de nunta tot si-ar tese.
Brazii, in odajdii stranii,
tot mai bat ceresti matanii.
Muntii tot mai ung cu mir
vesnicia de safir
si-n vazduh, cat vezi,
ulii tot mai sparg amiezi.
-Strunga rea, fara mioarce,
ce parjol in plai ma-ntoarce ?
Chip grozav, ce-ntruna plangi,
tu ma chemi si tu m-alungi.
Ochi fierbinti, de nesupus,
parca-n bice m-ati adus…
Strunga tace, chipul tace,
cei doi ochi mai mari s-ar face,
varfuri lungi de lancii
peste muntii Vrancii.
Sangera opinca sparta,
Gafaitu-i smoala fiarta,
Zdrente-s bunda si camasa,
Numai geamatul se-ngroasa.
Si cum vantul bate-n dunga,
tot sminteste-o creanga ciunga,
si cum creanga se tot pleaca,
streangu-i gros si frunza-i seaca.
-Muntilor, zavozi cu late,
chip ucis imi plange-n brate…
Muntii-n taina lor cereasca
nu se-ntorc,sa nu priveasca.
-Brazilor, frigari haine,
chip rapus se-mplanta-n mine…
Brazii fug in rai gramada,
Nu se-ntorc, ca sa nu vada.
-Uliilor, gheare scoase,
cei doi ochi ma frig in oase…
Ulii intra-n soare, sus,
sa n-auda ce le-a spus.
-Creanga de deasupra lumii,
ia-mi grozavii ochi si du-mi-i…
Creanga scartaie cu ciuda,
muntii nu se-ntorc s-auda.
Streangul tremura si el,
brazii nu privesc defel.
Numai ulii, gemenii,
trec deasupra cremenii.
Numai ulii veacului
deasupra copacului.
Numai ei cu ciocurile
smulg din slava focurile.
Cand se fac ca aurul
peste tot coclaurul,
cand se-aprind ca spadele
peste toate zadele,
cand ca valvataile
peste toate vaile…
