Era odata un rus, pe care il chema Ivan. Si rusul acela din copilarie se
trezise in oaste. Si slujind el cateva soroace de-a randul,
acuma era batran. Si mai-marii lui, vazandu-1 ca si-a facut datoria
de ostas, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, sa se duca unde-a vrea, dandu-i
si doua carboave de cheltuiala.
Ivan atunci multumi mai-marilor sai si apoi, luandu-si ramas bun de la tovarasii
lui de oaste, cu care mai trase cate-o dusca, doua de rachiu, porneste la
drum cantand.
Si cum mergea Ivan, sovaind cand la o margine de drum, cand la alta,
fara sa stie unde se duce, putin mai inaintea lui mergeau din intamplare,
pe-o carare launtrica, Dum¬nezeu si cu Sfantul Petre, vorbind ei stiu
ce. Sfantul Petre, auzind pe cineva cantand din urma, se uita
inapoi si, cand colo, vede un ostas matahaind pe drum in toate
partile.
— Doamne, zise atunci Sfantul Petre, speriat: ori hai sa
ne grabim, ori sa ne dam intr-o parte, nu cumva ostasul
cela sa aiba hartag, si sa ne gasim beleaua cu dansul. Stii c-
am mai mancat eu o data de la unul ca acesta o
chelfaneala.
— N-ai grija, Petre, zise Dumnezeu. De drumetul care
canta sa nu te temi. Ostasul acesta e un om bun la inima si
milostiv. Vezi-1? Are numai doua carboave la sufletul sau; si, drept cercare,
hai, fa-te tu cersetor la capatul ist de pod, si eu la celalalt. Si sa vezi cum
are sa ne dea amandoua car¬boavele de pomana, bietul om! Adu-ti aminte,
Petre, de cate ori ti-am spus, ca unii ca acestia au sa mosteneasca imparatia
cerurilor.
Atunci Sfantul Petre se pune jos la un capat de pod, iara Dumnezeu la celalalt
si incep a cere de pomana.
Ivan, cum ajunge in dreptul podului, scoate cele doua carboave de unde le
avea stranse si da una lui Sfantul Petre si una lui Dumnezeu, zicand:
— Dar din dar se face raiul. Na-va! Dumnezeu mi-a dat,
eu dau, si Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde.
Si apoi Ivan incepe iar a canta si se tot duce inainte.
— Atunci Sfantul Petre zice cu mirare:
— Doamne, cu adevarat bun suflet de om e acesta, si n-
ar trebui sa mearga nerasplatit de la fata ta!
— Dar, Petre, las ca am eu purtare de grija pentru
dansul.
Apoi Dumnezeu porneste cu Sfantul Petre si, cat ici, cat cole,
ajung pe Ivan, care-o ducea tot intr-un cantec, de parca era toata
lumea a lui.
— Buna calea, Ivane, zise Dumnezeu. Dar canti, canti,
nute-ncurci!
— Multumesc d-voastra, zise Ivan, tresarind. Dar de un¬
de stii asa de bine ca ma cheama Ivan?
— D-apoi, daca n-oi sti eu, cine altul are sa stie?
raspunse Dumnezeu.
— Dar cine esti tu, zise Ivan cam zborsit, de te lauzi ca
stii toate?
— Eu sunt cersetorul pe care l-ai miluit colo la pod,
Ivane. Si cine da saracilor imprumuta pe Dumnezeu, zice scriptura. Na-ti
imprumutul inapoi, caci noi nu avem trebuinta de bani. Ia, numai am
vrut sa dovedesc lui Petre cat esti tu de milostiv. Afla acum, Ivane, ca
eu sunt Dum¬nezeu si pot sa-ti dau orice-i cere de la mine; pentru ca si tu
esti om cu dreptate si darnic.
Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc s-a dezmetit, a cazut in genunchi
dinaintea lui Dumnezeu si a zis:
— Doamne, daca esti tu cu adevarat Dumnezeu, cum
zici, rogu-te blagosloveste-mi turbinca asta, ca ori pe cine-
oi vrea eu, sa-1 var intr-insa; si apoi sa nu poata iesi de
aici
fara invoirea mea.
Dumnezeu atunci, zambind, blagoslovi turbinca, dupa dorinta lui Ivan, si
apoi zise:
— Ivane, cand te-i satura tu de umblat prin lume, atunci
sa vii sa slujesti si la poarta mea, caci nu ti-a fi rau.
— Cu toata bucuria, Doamne; am sa vin numaidecat, zise
Ivan. Dar acum, deodata, ma duc sa vad, nu mi-a pica ceva
la turbinca?
Si zicand aceste, apuca peste campii de-a dreptul, spre niste curti
mari, care de-abia se zareau inaintea lui, pe cul¬mea unui deal. Si
merge Ivan, si merge, si merge, pana cand, pe inserate, ajunge
la curtile cele. Si cum ajunge, intra in ograda, se infatisaza inaintea
boierului si cere gazduire. Boierul acela cica era cam zgarcit, dar, vazand
ca Ivan este om imparatesc, n-are ce sa faca. Si vrand-nevrand,
porunceste unei slugi sa dea lui Ivan ceva de mancare si apoi sa-1 culce
in niste case nelocuite, unde cul¬ca pe toti musafirii care veneau asa,
nitamnisam. Sluga, ascultand porunca stapanului, ia pe Ivan, ii
da ceva de mancare si apoi il duce la locul hotarat, sa se culce.
'Las daca nu i-a da odihna pe nas, zise boierul in gandul sau,
dupa ce orandui cele de cuviinta. Stiu ca are sa aiba de lucru la noapte.
Acum sa vedem care pe care! Ori el pe draci, ori dracii pe dansul!'
Caci trebuie sa va spun ca boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte,
in care se zice ca locuia necuratul. Si tocmai acolo porunci sa culce si
pe Ivan!
Ivan insa habar n-avea de asta. El, cum a intrat in odaia unde 1-a
dus omul boierului, si-a pus armele in randuiala, s-a inchinat
dupa obicei si apoi s-a tologit asa, imbracat cum era, pe un divan moale
ca bumbacul, punandu-si turbinca cu cele doua carboave sub capatai
si asternandu-se pe somn; caci de-abia il tineau picioarele de trudit
ce era. Dar poate, bietul, sa se odihneasca? Caci cum a stins lumanarea,
odata se trezeste ca-i smunceste cineva perna de sub cap si i-o arunca cat
colo! Ivan atunci, punand mana pe sabie, se scoala repede, aprinde
lumanarea si incepe a cauta prin casa, in toate partile, dar
nu gaseste pe nimene.
— Mai! Dar acest pacat! Ori casa asta nu-i curata, ori s-a cutremurat pamantul,
de mi-a sarit perna de sub cap, si eu umblu badadaind ca un nebun! Ce-or mai fi
si cutremurele ieste?! zise Ivan, mai facand cateva cruci pana
la pamant, si apoi iara se culca.
Dar, cand sa atipeasca, deodata se aud prin casa o multime de glasuri, care
de care mai uracioase: unele miorlaiau ca mata, altele covitau ca
porcul, unele oracaiau ca broasca, altele mornaiau ca ursul, ma rog, fel de fel
de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se mai stia ce mama dracului sa fie acolo!
Ivan, atunci, se cam pricepe ce-ar fi asta.
— Apoi, stai dar! ca are Chira socoteala, cum vad eu. Si
odata incepe a striga puternic:
— Pasol na turbinca, ciorti! Atunci diavolii odata incep a
se carabani unul peste altul in turbinca, de parca-i aducea
vantul. Si dupa ce intra ei cu totii inlauntru, Ivan incepe
a-i
ghigosi muscaleste. Dupa aceea leaga turbinca strans la
gura, o pune sub cap, mai trantindu-le prin turbinca niste
ghionturi rusesti, cole, cum stia el, de da inima din draci.
Apoi se culca cu capul pe dansii si, nemaifiind suparat de
nimene, trage Ivan un somn de cele popesti Dar, cand
aproape de cantatori, Scaraoschi, capetenia dracilor,
vazand ca parte din slugile lui se zabovesc, porneste cu
grabire la locul stiut, sa le caute. Si, ajungand intr-o clipa,
se vara, el stie cum si pe unde in odaie la Ivan si-i sterge o
palma prin somn, cat ce poate. Ivan, atunci, sare ars si
odata striga:
— Pasol na turbinca! Scaraoschi, atunci, intra si el fara
vorba si se inghesuieste peste ceilalti dimoni, caci n-are
incotro.
— Ei, las ca va judec eu acusi, necuratilor; voi scoate in¬
cul din voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-ati gasit dejucat?
Am sa va musurluiesc de au sa rada si cainii de voi!
Si odata se imbraca si se inarmeaza Ivan cu toate ale lui si, iesind
afara, incepe a face un taraboi de s-a sculat toata ograda in gura
lui.
— Dar ce-ai patit, ma pohontule, de te-ai sculat cu
noaptea-n cap si faci asa larma, zisera oamenii boierului,
care dau chiori unul peste altul, de parca aveau orbul
gainilor.
— Ce sa patesc? zise Ivan darz. Ia! am captusit niste ie-
puroi si am de gand sa-i jumulesc.
Boierul, in zgomotul ista, se scoala si el si intreaba: — Ce
vuiet e acolo prin ograda? — Ia, mai toata noaptea nu ne¬am putut odihni
din pricina rusului celuia. Dracul stie ce are Cica a prins niste iepuroi si
vrea sa-i jumuleasca, sa iertati d-voastra!
in vorbele aceste, numai iaca ce se infatisaza si Ivan inaintea
boierului, cu turbinca plina de draci, care se zbateau ca pestii in varsa.
— Iaca, gospodin, cu cine m-am vanjolit toata noaptea
dar incaltea ti-am curatit si eu casa de draci si vi-i aduc po-
clon dis-dimineata. Porunceste sa-mi aduca niste palce, ca
am sa-i bat la stroi, sa pomeneasca ei cat or trai ca au dat
peste Ivan, robul lui Dumnezeu.
Boierul, vazand aceasta, pe de-o parte 1-a cuprins spaima, iara pe de alta
nu mai stia ce sa faca de bucurie; caci multe sarindare mai daduse el pana
atunci pe la popi, in toate partile, ca sa-i poata izgoni dracii de la casa,
si nici ca fusese chip. Dar se vede ca pan acum le-a fost si lor veleatul.
Cu Ivan si-au gasit popa.
— Bine, Ivane, zise boierul cu multumire. Sa-ti aduca
palce cate vrei, si fa-ti datoria cum stii; c-apoi om oi fi si
eu, helbet!
in sfarsit, nu trece mult la mijloc, iaca se pomeneste Ivan cu un
car de palce cum ii placea lui. Le ia si le leaga la un loc, tot cate
doua-trei, dupa cum isi stia mestesugul.
Dar, pana la vremea asta, se adunase imprejurul lui Ivan tot satul,
ca sa vada de patima dracilor. Caci lucru de mir¬are era acesta, nu saga!
Atunci Ivan dezleaga turbinca in fata tuturor, numai cat poate sa
incapa mana, si luand cate pe un dracusor de cornite,
mi ti-1 ardea cu palcele, de-i crapa pielea. Si dupa ce-1 rafuia bine, ii
da drumul, cu
tocmeala, sa nu mai vie pe acolo, alta data.
— N-oi mai veni, Ivane, cate zilisoare-oi avea eu, zicea
Uciga-1-crucea, cuprins de usturime, si se tot ducea
impuscat. Iara oamenii ce priveau si mai ales baietii
lesinau de ras.
Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barba si pe Scaraoschi si-i trage un
frecus, de cele moschicesti, de-i fuge sufletul.
— Poftim! Dupa bucluc umbli, peste bucluc ai dat, mai
jupane Scaraoschi! Sa te inveti tu de altadata a mai bantui
oamenii. Sarsaila spurcat ce esti! Si apoi, dandu-i drumul,
'na!' fuge si Scaraoschi dupa ceilalti, ca taunul cu paiul
— Dumnezeu sa te inzileasca, zise atunci boierul,
cuprinz and pe Ivan in brate si sarutandu-1. De-acum
ramai la mine, Ivane, si, pentru ca mi-ai curatit casa de
draci, am sa te tin ca pe palma.
— Ba nu, gospodin, zise Ivan. Ma duc sa slujesc pe Dum¬
nezeu, imparatul tuturor.
Si, zicand aceste, se incinge cu sabia, pune turbinca la sold, isi
ia ranita in spate si pusca de-a umar si, pornind, se tot duce inainte,
la Dumnezeu. Iara privitorii, cu caciulile in mana, ii urau
drum bun, oriincotro s-aintoarce.
— Calatorie sprancenata! zise boierul; de ramaneai, imi
erai ca un frate; iara de nu, imi esti ca doi.
Mi se pare mie ca si boierul, cat era de boier, luase frica turbincai, de
nu-i paru asa de rau dupa Ivan, care-i facuse atata bine.
Ivan insa nici nu se gandea la asta; el isi cauta acum de drum,
intreband din om in om unde sede Dumnezeu. Dar toti pe cati
ii intreba dadeau din umere, nesu ind ce sa isa intrebare ciudata.
— Numai Sfantul Nicolai trebuie sa stie asta, zise Ivan,
scotand o iconita din san si sarutand-o pe dos si pe fata.
Si atunci, ca prin minune, se si trezeste Ivan la poarta raiului! Si, nici una,
nici doua, odata incepe a bate in poarta cat putea. Atunci Sfantul
Petre intreaba dinlauntru:
— Cine-i acolo?
-Eu.
— Cine eu?
— Eu, Ivan.
— Si ce vrei?
— Tabacioceste?
— Nu-i.
— Votchi este?
— Nu-i.
— Femei sunt?
-Ba.
— Lautari sunt?
— Nu-s, Ivane, ce ma tot chihaiesti de cap?!
— Dar unde se gasesc de aceste?
— La iad, Ivane, nu aici.
— Mai! Dar ce saracie lucie pe aici, pe la rai! zise Ivan.
Si, nemailungind vorba, indata si porneste la iad. Si el stie
pe unde cotigeste, ca nu umbla tocmai mult si numai iaca
ce da si de poarta iadului. Si atunci, odata incepe a bate in
poarta, strigand:
— Ei! Tabacioc este?
— Este, raspunde cineva dinlauntru.
— Votchi este?
— Este.
— Femei sunt?
— Dar cum sa nu fie?!
— Lautari sunt?
— Ho, ho! Cati poftesti.
— A! haraso, haraso! Aici e de mine! Deschideti iute, zise
Ivan, tropaind si frecandu-si mainile.
Dracul de la poarta, gandind ca e vreun musteriu vechi de-al lor, deschide;
si atunci, numai iaca ce se trezesc pe neasteptate cu Ivan Turbinca!
— Vai de noi si de noi! zisera atunci dracii,
scarmanandu-se de cap in toate partile. Asa-i c-am patit-o?
Ivan, insa, porunceste sa-i aduca mai degraba votchi, tabacioc, lautari
si femei frumoase, ca are gust sa faca un guleai.
Se uita dracii unii la altii si, vazand ca nu-i chip de stat impotriva
lui Ivan, incep a-i aduce, care dincotro, rachiu, tutun, lautari si tot
ce-i poftea lui Ivan sufletul. Umblau dracii in toate partile, iute ca
prasnelul, si-i intrau lui Ivan in voie cu toate cele, caci se temeau
de turbinca ca de nu stiu ce, poate mai rau decat de sfanta cruce.
De la o vreme se chefaluieste Ivan cum se cade, si unde nu incepe a chiui
prin iad si ajuca Horodinca si Cazacinca, luand si pe draci si pe dracoaice
la joc, cu nepus in masa; si in vartejul cela, rasturna tarabi
si toate cele in toate partile, de-ti venea sa te strici de ras
de iznoavele lui Ivan. Acum, ce sa faca dracii, ca sa-1 urneasca de-acolo? Gandesc
ei, se sucesc ei, se framanta ei cu mintea fel si chip, dar nici un¬uia
nu-i vine in cap ce sa faca. Talpa-iadului insa, mai ajunsa de cap
decat toti dracii, zise atunci lui Scaraoschi:
— Haram de capul vostru! de n-as fi eu aici, ati pati voi
si mai rau decat asa. Aduceti-mi degraba o putina, o piele
de caine si doua bete, sa fac o jucarie, cum stiu eu, si acusi
vi-1 matur de-aici.
Si atunci, indata i se aduc cele cerute, si Talpoiul face iute o darabana;
si apoi, furisandu-se de Ivan, iese cu dansa afara si incepe
abate ca de razboi; brr br
Ivan, atunci, isi vine in simtire si intr-un buc iese afara
cu pusca la umar, sa vada ce este.
Talpa-iadului, atunci, face tusti! inlauntru, si dracii, tronc! inchid
poarta dupa Ivan, si, punand zavoarele bine, bucuria lor ca au scapat
de turbinca. Bate el Ivan in poarta cat poate, se racaduieste el
cu pusca, dar au prins ei acum dracii la minte.
— Ei las , cornoratilor! De mi-ti mai pica vrodata in
mana, turbinca are sa va stie de stire.
Vazand Ivan ca portile iadului sunt ferecate in toate partile si
ca dracii n-au gand sa-i deschida, se lehameteste el acum si de lautari,
si de tabacioc, si de votchi, si de tot, si porneste iar la rai sa slujeasca
pe Dumnezeu.
Si cum ajunge la poarta raiului, din afara, se si pune acolo de straja si sta
neadormit zi si noapte, tot intruna, fara sa se clinteasca din loc.
Si nu mult dupa aceasta, numai iaca ce vine si Moartea si vrea numaidecat
sa intre la Dumnezeu, ca sa pri measc a porunci.
Ivan atunci ii pune spaga in piept si zice:
— Stoti, Vidma! Unde vrei sa te duci?
— La Dumnezeu, Ivane, sa vedem ce mi-a mai porunci.
— Nu-i voie, zise Ivan; las ca ma duc eu sa-ti aduc
raspuns.
— Ba nu, Ivane, trebuie sa ma duc eu. Ivan atunci,
vazand ca Moartea da chioara peste dansul, se stropseste
la ea zicand:
— Pasol, Vidma, na turbinca! Moartea atunci, neavand
incotro, se baga in turbinca si acusi icneste, acusi suspina, de-ti
venea sa-i plangi de mila. Iara Ivan leaga turbinca la gura cu nepasare
s-o anina intr-un copac. Apoi incepe a bate in poarta. Sfantul
Petre, atunci, deschide si, cand colo, se trezeste cu Ivan.
— Ei, Ivane, doar te-ai saturat acum de umblat prin
lume dupa crancalacuri?
— M-am saturat, si m-am prea saturat, Sfinte Petre.
— Ei, si ce vrei acum?
— Ia, vreau sa ma duc la Dumnezeu, sa-i spun ceva.
— Bine, Ivane, du-te; nu ti-e oprita calea. De-a putere-a
fi, acum esti de casa noastra.
Ivan atunci se duce de-a dreptul inaintea lui Dumnezeu si zice:
— Doamne, nu stiu daca ai la stiinta ori ba, dar eu
slujesc la poarta raiului de multa vreme. Si acum vine
Moartea si intreaba ce mai porunciti.
— Spune-i, Ivane, din partea mea, ca poruncesc sa
moara trei ani de zile de-a randul numai oameni batrani,
asa ca tine zise Dumnezeu, zambind cu bunatate.
— Bine, Doamne, zise Ivan, uitandu-se cam lung la
Dumnezeu. Ma duc sa-i spun cum ai poruncit.
Si, ducandu-se el, scoate Moartea de la inchisoare si-i zice:
— Dumnezeu a poruncit ca sa mananci trei ani de zile
de-a randul numai padure batrana; de cea tanara sa nu te-
atingi! inteles-ai? Hai, porneste si-ti fa datoria!
Moartea, atunci, porneste prin codri, suparata ca vai de ea, si incepe
a roade la copaci batrani, de-i pocneau falcile.
Si dupa ce se implinesc trei ani in capat, iar porneste la Dumnezeu,
sa primeasca porunci. Dar cand stia ca are sa
dea peste Ivan, i se taiau picioarele s-o strangea in spate de fiica.
— Turbinca! afurisita de turbinca ma vara in toate
boalele, zicea Moartea, suspinand. Decat n-am incotro;
trebuie sa ma duc, zise ea oftand.
in sfarsit merge ea, nu merge, si de la o vreme ajunge la poarta
raiului. Dar, cand colo, da iar cu ochii de Ivan.
— Tot aici esti, Ivane? tot? — Ba bine ca nu! zise Ivan,
facand stanga-mprejur si punandu-se drept in calea
Mortii. Dar unde gandeai sa fiu, cand asta mi-e slujba?
— Gandeam ca te-i fi dus prin lume, dupa berbantlacuri
de-ale tale.
— Da ca doar de lume am fugit; o stiu eu cat e de dulce si
de amara, bat-o pustia s-o bata! I-s roase lui Ivan urechile
de dansa. Dar ce-ai slabit asa, Vidma?
— De bunatatile tale, Ivane. Acum cred ca nu ti-i mai
face blestem cu mine, mi-i da drumul sa intru la Dum¬
nezeu, ca tare mare treaba mai am.
— Da, cum nu?! ia mai pune-ti pofta la o parte, ca doar
nu piere lumea nu cumva ai pofti oare sa te pui la taifas¬
uri cu Dumnezeu?
— Dar stii ca te prea intreci cu saga, Ivane
— Asa ti-e treaba? inca ma iei la trei parale? Pasol na
turbinca, Vidma!
Moartea, atunci, se vara in turbinca si Ivan o pune la pastrama,
zicand:
— Soparcai cu cine soparcai, dar cu Ivan nu soparcai.
Dumnezeu, insa, stia de toate acestea, dar voia sa mai
faca si pe cheful lui Ivan, nu tot pe-a Mortii; caci multe bunatati mai facuse
si ea in viata ei!
— Ia deschide, Sfinte Petre, zise Ivan, batand apoi la
poarta. Sfantul Petre deschide, si Ivan se duce iar de se infatisaza
inaintea lui Dumnezeu si zice:
— Doamne, Moartea intreaba ce mai porunciti? Si sa nu
va suparati, dar tare-i neastamparata si avana, drept sa va
spun; sede ca pe spini si vrea numaidecat sa-i dati raspuns.
— Du-i raspuns, Ivane, ca poruncesc sa moara de acum
inainte trei ani de zile de-a randul numai oameni tineri, si
alti trei ani de zile sa moara numai copii obraznici.
— Bine, Doamne, zise Ivan, inchinandu-se pana la
pamant. Ma duc sa-i spun cum ai poruncit si cum ajunge
Ivan din afara de poarta, scoate Moartea din turbinca si-i
zice:
— Dumnezeu a poruncit ca de-acum inainte sa mananci
trei ani de zile de-a randul numai padure tanara; si alti trei
ani de zile, numai vlastare fragede, rachitica, smicele, nu¬
iele si altele de seama acestora; de padurea cea batrana sa
nu te-atingi, ca-i pozna! Auzit-ai, Vidma? Hai, porneste
pana te vad, si-ti fa datoria cu sfintenie.
Moartea atunci, inghitind noduri, porneste prin dumbravi, lunci si huceaguri,
suparata ca vai de capul ei. Si, de voie, de nevoie, incepe cand
a roade la copaci tineri, cand a forfeca smicele si nuiele de-i paraiau
maselele si o dureau selele si grumajii intinzandu-se pe sus, la
plopii cei inalti, si plecandu-se atata pe la radacinile celor
tufari, dupa mladite fragede. Se zamorea si ea, sarmana, cum putea. in
sfarsit, s-a chinuit Moartea asa trei ani de zile de-a randul, si
inca alti trei ani, si dupa ce i se implinesc cei sase ani de osanda,
iar porneste la Dumnezeu sa vada ce porunci i-a mai da. Nu-i vorba, ca stia
Vidma ce-o astepta, dar ce era sa faca?
— Turbinca! Manca-o-ar focul s-o manance! zicea
Moartea, ducandu-se la rai ca si cum ar fi mers la spanzuratoare.
Nu stiu ce sa mai zic si despre Dumnezeu, ca sa nu gresesc.
Pesemne c-a ajuns si el in mintea copiilor, Doamne iarta-ma, de i-a dat
lui Ivan cel nebun atata putere asupra mea. Bine mi-ar parea sa-1 vad
si pe Dumnezeu intr-o zi, cat e de mare si puternic, in turbinca
lui Ivan; ori de nu, macar pe Sfantul Petrea; numai atunci mi-ar crede
ei mie.
Si mergand ea tot bodroganind vrute si nevrute, ajunge la poarta raiului;
si cand da iar de Ivan, i se intuneca lumea inaintea ochilor
si zice oftand:
— Dar bine, Ivane, iar ai de gand sa ma chinuiesti cu
turbinca ceea a ta?
— Ba dac-as avea mai multa putere, ti-o spun drept ca ti-
as scoate ochii ca la dracul si te-as frige pe frigare, zise
Ivan cu ciuda, ca din pricina ta s-a prapadit atata amar de
lume, de la Adam si pana astazi. Pasol na turbinca, Vidma!
Si de-acum, nici mai spun lui Dumnezeu despre tine,
hoanghina batrana ce esti! Tu si cu Talpa-iadului sunteti
potrivita pereche. imi vine sa va rup cu dintii de bunisoare
ce sunteti. Am sa te tin la pastrama, hat si bine! De-acum
in turbinca au sa-ti putrezeasc a ciolanele. Ha, ha!
Suspina ea Moartea, dar pace buna; Ivan, parca nici n-o vede, nici n-o aude.
in sfarsit, trece ea asa o bucata de vreme, cat ar fi trecut,
si intr-una din zile vine Dumnezeu la poarta sa vada ce necazuri mai face
Ivan cu turbinca ceea.
— Ei, Ivane, ce mai direguiesti? Moartea n-a mai venit
pe-aici?
Ivan, atunci, lasa capul in jos si, tacand, incepe a face
fete-fete. Iara Moartea raspunde inadusit din turbinca:
— Iata-ma-s, Doamne, pusa la opreala; m-ai lasat de
rasul unui sui ca Ivan, nenorocita de mine!
Dumnezeu, atunci, dezleaga turbinca, da drumul Mortii si zice lui Ivan:
— Ei, Ivane, destul de-acum; ti-ai trait traiul si ti-ai
mancat malaiul! De milostiv, milostiv esti; de bun la inima,
bun ai fost, nu-i vorba. Dar, de la o vreme incoace, cam de
pe cand ti-am blagoslovit turbinca aceasta, te-ai facut prea
nu stiu cum. Cu dracii de la boierul cela ai facut hara-para.
La iad ai tras un guleai de ti s-a dus vestea ca de popa tuns.
Cu Moartea te-am lasat pana acum de ti-ai facut mendrele,
cum ai vrut; n-ai ce zice. Dar toate-s pana la o vreme, fatul
meu. De-acum ti-a venit si tie randul sa mori; n-am ce-ti
face. Trebuie sa dam fiecaruia ce este al sau, caci si
Moartea are socoteala ei; nu-i lasata numai asa, degeaba,
cum crezi tu.
Ivan atunci, vazand ca s-au trecut de saga, se pune in ge¬nunchi
dinaintea lui Dumnezeu si-1 roaga cu lacrimi, zicand:
— Doamne! Rogu-te sa fiu ingaduit macar trei zile, in
care sa-mi grijesc sufletul, sa-mi lucrez racla cu mana mea
asta slabanoaga si sa ma asez singurel intr-insa; si dupa
aceste faca Moartea ce va voi cu mine, caci vad eu bine ca
mi s-a strans funia la par; incep a slabi vazand cu ochii.
Dumnezeu ii invoieste cererea aceasta si apoi, luandu-i turbinca
din stapanire, il da pe seama Vidmei, ca dupa trei zile sa-i ia
sufletul!
Ivan acum, ramanand singur, suparat ca vai de el, pe de-o parte
ca i-a luat Dumnezeu turbinca, pe de alta ca are sa moara, s-a pus pe ganduri.
'Ma rog, ia sa stau si sa-mi fac socoteala cu ce m-am ales
eu cat am trait pe lumea asta, zise Ivan in gandul sau. in
oaste am fost numai de zbucium: hais, haram, cea, haram! De-atunci incoace
am umblat ia asa, teleleu Tanasa. M-am dus la rai, de la rai la iad, si de la
iad iar la rai. Si tocmai acum, la adica, n-am nici o mangaiere!
Rai mi-a trebuit mie la vremea asta? Ia, asa patesti daca te strici cu dracul;
aici, la saracaciosul ist de rai, vorba ceea: 'Fala goala, traista usoara';
sezi cu banii in punga si duci dorul la toate cele. Mai mare pedeapsa
decat asta nici ca se mai poate! Votchi nu-i, tabacioc nu-i, lautari nu-s,
guleai nu-i, nimica nu-i! Mai am numai trei zile de trait, si te ai dus,
Ivane, de pe fata pamantului! Oare nu-i de facut vreo smecherie pana
mai este inca vreme?'
in sfarsit, mai sta el Ivan oleaca asa, cu fruntea rezemata pe mana,
si-i si trasneste in gand una:
'Taci! Ca i-am dat de mestesug. incaltea, ce-a fi, a fi; dar degeaba
n-are sa fie vad eu bine ca tot de una mi-e acum.'
Si odata se duce Ivan repede cu cele doua carboave, el stie unde, si cumpara
unelte de teslarie, doua latunoaie groase, patru balamale, cateva piroane,
doua belciuge si un lacatoi zdravan, si se arunca de-si face el singur o draguta
de racla, sa poata sedea si imparatul intr-insa.
— Iaca, Ivane, si casa de veci, zise el. Trei coti de
pamant, atata-i al tau! Vezi in ce se incheie toata
scofala de
pe lumea asta?
Dar n-apuca Ivan a sfarsi bine vorba din urma, si numai iaca se si trezeste
cu Moartea la spate:
— Ei, Ivane, gata esti? — Gata, raspunse el, zambind. —
Daca esti gata, hai! Asaza-te mai repede in racla, ca n-am
vreme de pierdut. Poate ma mai asteapta si altii sa le dau
ravas de drum.
Ivan, atunci, se pune in racla cu fata in jos. — Nu asa, Ivane,
zise Moartea. — Dar cum? — Pune-te cum trebuie sa sada mortul. Ivan
se pune intr-o rala si lasa picioarele spanzurate afara. —
Dar bine, Ivane, una-i vorba, alta-i treaba; mult ai sa ma tii? Pune-te, mai
frate, bine, cum se pune!
Ivan, atunci, se intoarce iar cu fata-n jos, cu capul balalau intr-o
parte si iar cu picioarele afara.
— A ra ca de mine si de mine! Dar nici atata lucru nu
stii? Se vede ca numai de blestematii ai fost bun in lumea
asta. Ia fugi de-acolo, sa-ti arat eu, nebunule ce esti!
Ivan atunci iese din racla si sta in picioare umilit. Iara Moartea, avand
bunatate a dascali pe Ivan, se pune in racla cu fata-n sus, cu picioarele
intinse, cu mainile pe piept si cu ochii inchisi, zicand:
— Iaca asa, Ivane, sate asezi. Ivan, atunci, nu pierde vre¬
mea si face tranc! capacul deasupra, incuie lacata, si, cu
toata rugamintea Mortii, umfla racla in spate si se duce de-
i da drumul pe-o apa mare, curgatoare, zicand:
— Na! ca ti-am facut conetul. De-acum du-te pe apa
sambetei! Si sa iesi din racla cand te-a scoate bunica din
groapa. Mi-a luat el Dumnezeu turbinca din pricina ta, dar
incaltea ti-am facut-o buna si eu!
— Ei, ei! Doamne, zise apostolul Petru razand, vezi de ce
s-a mai apucat acum Ivan al sfintiei tale? Bine-a mai zis
cine-a zis: 'Daca dai nas lui Ivan, el se suie pe divan'.
Dumnezeu atunci, vazand pana unde merge indrazneala lui Ivan,
a inceput a se cam lua si el pe ganduri de nazdrav aniile lui! Si
asa, a zis Dumnezeu sa se desfaca sicriul acolo unde era si sa iasa Moartea
la liman ca sa-si razbune si ea
acum pe Ivan. Si indata s-a facut asa, si cand nici nu visa Ivan
ca are sa mai dea vrodata ochii cu Moartea, numai iaca ce se trezeste cu dansa
fata-n fata, zicandu-i:
— Dar bine, Ivane, asa ne-a fost vorba? Ivan, atunci, a
ramas incremenit, fara sa mai poata zice un cuvant macar.
— inca te faci niznai? Ei, Ivane, Ivane! Numai rabdarea
si bunatatea lui Dumnezeu cea fara de margini poate sa
precov arsasca faradelegile si indaratnicia ta. De demult
erai tu matrasit din lumea asta si ajuns de batjocura dra¬
cilor, daca nu-ti intra Dumnezeu in voie mai mult decat
insusi fiului sau. Sa stii, Ivane, ca de-acum inainte ai sa fii
bucuros sa mori; si ai sa te tarai in branci dupa mine,
rugandu-ma sa-ti iau sufletul, da eu am sa ma fac ca te-am
uitat si am sa te las sa traiesti cat zidul Goliei si Cetatea
Neamtului, ca sa vezi tu cat e de nesuferita viata la asa de
adanci batranete!
Si 1-a lasat Moartea de izbeliste sa traiasca: Cat e lumea si pamantul,
Pe cuptor nu bate vantul.
Si asa, vazand Ivan ca nu mai moare, zise in sine:
'Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de raul Vidmei? Ba, zau,
nici nu gandesc. Deie-si ea, daca vrea!'
Si cica atunci unde nu s-a apucat si el, in ciuda Mortii, de tras la mahorca
si de chilit la tuica si holerca, de parc-o mistuia focul.
— Guleai peste guleai, Ivane; caci altfel innebunesti de
urat, zicea el.
Da, ce era sa faca bietul om, cand Moartea-i chioara si nu-1 vede?
Si asa a trait Ivan cel fara de moarte veacuri
nenumarate, si poate ca si acum a mai fi traind, daca n-a fi murit.
|
