Din praf si din noroi pietrificat. Din huma esti, ca mine, zamislit. Si totusi bobul tau e stralucit, Iar eu sunt trist, sunt trist si-ntunecat.
Te dezgropam din beznele adanci Si totusi vii senin si plin de soare, Iar eu, - o viata-ntreaga, sus pe stanci, intind spre ceruri brate rugatoare, Cersesc, intreb si plang in infinit -Si tot raman de soare vaduvit
Esti zamislit ca mine din noroi Si totusi - cat abis e intre noi! Tot haosul taranei te-a visat Pe tine doar curat, si alb, si mut; In mine-aceeasi fire a turnat intunecime si necunoscut
Esti lacrima pe veci incremenita, In care se rasfrange Dumnezeu, Esti bucuria lui nemarginita! Iar eu - ce sunt? Durerea lui sunt - eu?
|