Ce visuri poarta lucrurile moarte In deznadajduita lor tacere, De ne privesc cu-atat mai de departe, Cu cat mai de aproape le privim?
Incremenite-n taina si-n durere, Cand visurile noastre faurim, Adancurile lor cu noi viseaza,
Iar sufletele lor necunoscute intind de umbre brate desfacute Si ne cuprind si ne imbratiseaza Etern nerasplatite si tacute.
O! martori muti ai zbuciumarii noastre, Cuminti si rabdatori cu noi, Voi zamisliti din tama si noroi! Ce rar belsug duc sufletele voastre Si ce prisos neinteles va leaga De omeneasca inima pribeaga! Voi duceti ale noastre suferinte Oricat de greu v-ar fi in umilinte; Cucernice si bune ne slujiti,
Si oamenii nu stiu cat suferiti.
Eu v-am vazut palind de-nfiorare, Cand ma-ntristam si vesnic iertatoare Cand bucuria noastra sau durerea Faramiteaza-al vostru trup infrant;
Va sfasiati o clipa-n chin tacerea, Dar culegandu-va din nou puterea Re-ncepeti iar destinul vostru sfant.
Cand va zvarlim departe-n vreun ungher V-acoperiti nespusele dureri De praf si noapte ca de un lintoliu Si demn purtati imensul vostru doliu.
Si poate cugetati adanc la noi Si la nevrednicia pamanteasca Din fundul maldarilor de gunoi Si trist visati o mana omeneasca Sa va ridice, fericite iar Sa ne puteti sluji pe noi Nepasatori de-al vostru greu amar.
O, lucruri mute, bune si supuse! Voi ne pastrati aducerea aminte, Voi nemuriti iubirile apuse, Voi sunteti cruci eterne pe morminte Si nimenea ca voi nu e cuminte;
Voi linistiti a noastra disperare, Si sufletul oricat ne-ar fi de frant, In noi, - prin simpla voastra-nfatisare -Saditi cu voi un tainic legamant,.. Si ne legati mereu de-acest pamant
Si-n toate, toate ce ne daruiti
Noi nu stim, nu stim voi cat suferiti!
Ce taine poarta lucrurile moarte in deznadajduita lor tacere De ne privesc de-atata de departe incremenite parca de durere.
|