Cu siguranta,
n-am fost decat un clovn farsor, iubind - fiindca asa e moda -in sinucideri de amor.
Si imi cant oda:
un vals major de nesperanta -
- intr-un picior.
incet si rar,
grav si bizar,
subt felinar.
E-asa frumos sa rada galeria.
Durerea mea a-nveselit intotdeauna.
Rade si luna
si franghia.
Clipeste felinarul bucuria.
Eu - firma care-n vant se balanseaza -imi legan dansul scartaie, innebunit de infinit.
Tu, fata de pension, viseaza
ca te-am iubit.
E vant si ploaie.
Atatea frunze inrosite mor.
Acum esti poate singura-n odaie,
privind spre parcul rosu ca un abator.
Si-n plictiseala recitesti
scrisorile in care-am plans, ca sa zambesti
si n-ai suras. Ce haz!
Se stinge spiritul din mine,
si felinaru-i fara gaz.
O! mult frumoasa,
e frig si seara,
gradina e pustie-ntaia oara.
Toti spanzuratii caraghiosi
cu ochii scosi,
cu limba scoasa, spre muste si spre stele.
Esti singura in casa, recitesti
scrisori in care-am plans,
hartii in care-am strans
versuri de foc, sa faci focul din ele.
Cand te-ai infiorat - nelogic
privind caderea frunzelor - culoarea buzelor -
din arborele - stiu eu? - genealogic.
Acelasi joc, incet si rar grav si bizar subt felinar.
Paiata -
cu clopotei, cantam prin viata.
Mintind ii spuneam Ei:
«De vrei ai putea face
din inima-mi pernita pentru ace».
Azi, tot ce n-ai vrut, vrei.
Te-am invitat sa ne plimbam prin cer
in zbor, cu iluziunea de spatiu, din eter
si din parfumurile toate,
de nufar si de chiparos.
Ti-am zis: «Ia-ti bluza ta albastra si ia-ti bluza roz.»
Si-n rochiile impiedecate
sa sui maret inspre calvar
- ochi negri in obraz de var.
Eu sufar.
Subt felinar,
in negura pierdut
ma zbat, ca sa maresc un mic trecut.
Aproape cred ca ti-am baut parfumurile rare,
si cele de la san si cele de pe masa
si am topit imparatesti margaritare
in stropul ca un vers, ce-n urma picurase.
Cand au zvarlit
si versul si clestarul
in felinarul - din intamplare - pregatit. Ca tu ai fost de m-ai uitat sau eu te-am parasit - in indoiala e inutil de discutat.
Sunt asezat «mai sus»,
ocup in fine -pozitiunea sociala»
s-am ispravit.
Au scartait, o discordanta,
sa rada galeria, si mormantul, s-asteptarea.
Cand vantul, foarte cumsecade,
iti canta-n serenade resemnarea,
si funiei ii da avantul
incet si rar,
grav si bizar,
subt felinar.
|