Cele dintai stele mugurisera. Era tarziu. Talazuri dupa talazuri veneau din zare Si toamna o rascolea vantul plin de soare, Frunze sangerau, din pom ca plans pe un sicriu.
Atunci mi-a aparut, poete, umbra ta draga,
Tu care cantasesi invataturile iubirii
Ratacitor pe limanul amagirii,
Gonii, de cei ce urau sa te inteleaga.
La fumul unui foc de butuci de vie,
Unde se indeasa sumane si turme de oi.
Povesteai de zei frumosi aproape goi
Dintr-o cetate alba si aurie.
Vorbele tale sunau ca mazarichea de gheata
De pe copacii ce-i tremura viforile.
Tu le spuneai cum au lamaii florile
Si cum oamenii cred ca intelepciunea se invata.
Jertfeai sarutarea unei servitoare neindemanatice
Mirosind a cas si a izma neagra,
Privirea o deschideai cu bratele spre marea neagra
Pe care se scufundau corabii si treceau lebezi salbatice.
Tot mai mult barba ti s-a incaltit, si privirea
S-a plimbat vesteda peste fire.
Chiar cand Neptun trambita, si cand subtire
Biciul lui Joe sfartica nemarginirea.
Ochii tai inchideau pleoape de sicriu,
Pasii inaintau fara nici o dorinta,
intelepciunea iubirii ti se inainta in suferinta,
Si, cele dintai stele rasarisera, era tarziu.
|