Fiara cu trup inelat si stema-n frunte Din adanc de codru, strecurata la fantana, Te-au vazut pastorii care mana, In primavara, oile spre munte.
Peste pietre, incremenita in unduiri inghetate, Ca un izvor coborit din vagauna,
Un cap mic, fecioresc, pironeste priviri incruntate. Numai pe grumaz tremura strop de luna.
Scoborata din mii de ani de poveste, Carne de vis, podobita cu solzi de aur, Jumatate femeie, jumatate balaur, Si tot ce-a fost, si tot ce inca nu este.
Paznica la zidurile de stanci traznite,
Fara de ura, fara de mila,
Sagetand intrebari ce nu trebuiesc ghicite,
Pentru ca in prapastie sa creasca testele movila
Ochii plang omeneste, dar lucesc a fiara, Umbra creste de moarte o viata noua. Si peste drumetul menit sa piara, Rosie, infloreste limba crestata-n doua.
|