in procesiuni,
Copile sub arini,
Trec, vesmantate-n valuri lungi si albe,
in maini cu crini.
Prin iarba ca-n icoane primitive,
Ornata-n paralute, banutei, bujori si roua,
Surorile trec, doua cate doua.
Calcaie goale si priviri naive,
Albastre cum sunt ochii pe aripi de fluturi.
Luceste soarele strivit pe scuturi.
Voievodul a plecat la vanatoare,
A luat copoi, falcoi si oameni.
Copoi si oameni
Din arc, sagetile inveninate
Zvacnesc nenumarate,
inspre fazanii care zbor buchete rosii,
Spre ciutele cu ochi frumosi pentru cand mor,
Spre cantecul de lebezi care par rupturi din nor,
Spre tepile de brad, din care au tipat cocosii.
Si iara cornul vanatorilor rasuna
in noapte, sus pe cer, un corn de luna.
Prin frunze argintii,
De ce nu vrei, de ce nu poti sa vii?»
(Rasuna codrul.) Plange lung o goarna,
Sa vie Voievodul, sa se-ntoarna.»
Smerite, slugile s-au strans in ceata.
A jale armasarul Domnului necheaza.
Se-ngana sunetele, 'nceata, re-nviaza
Si valea suna, codrii suna, seara suna.
Sus, peste piscuri sta acelas corn de luna.
Stele au plans, e prea tarziu.
intregul cer e vioriu.
Stapanul a murit, l-a rupt vrajmasul
Sau, mai salbatic, lupul cenusiu
Copilele cu galbene faclii
Bocesc pe Voievodul adormit,
Si-n drumul unde robi il duc pe suliti - nesfarsit,
Bruni muguri, ranile mai lacrimeaza,
Iar cainii maraind noroiul ling
Pe cand nebunul curtii joaca nebunit,
in bezna-n care numai huhurezii pot sa-l vaza.
|