Venira caii sa ne spuna, ne spusera si nu-i crezuram,
venira caii sa-ngenunche, ingenuncheara, nu-i crezuram,
jurind sacrificara minjii si nici atuncea nu-i crezuram,
venira caii din morminte de cai, plingind si nu-i crezuram,
se smulsera din monumente, spunindu-ne si nu-i crezuram,
si ii inchiseram in grajduri si in spitalele de cai,
descoperiram ca-s luetici,
ca sint turbati, ca sint de vina, si imr-o noapte
ce ajunse sfintul Bartolomeu al lor,
umpluram curtile de singe si toporisca de rugina.
De unde-atita nepasare de a vedea murind un cal
de mina ta, cind el nu poate face nimic sa se ascunda,
de unde-am invatat atita de repede sa ingropajn
toti caii nostri intr-o noapte si sa fim veseli ca la nunta.
Venira caii sa-ngenunche, ingenuncheara mari si tristi,
si invatind atunci sa scriem ii contemplaram optimisti,
apoi pe ei ne iscaliram cu ascutite toporisti.
Pedeapsa astazi inteleasa : de dor ni se tocesc Carpatii
si nu mai sint copii pe uliti, acolo
unde cai nu sint, si douazeci de milioane viseaza-n
fiecare noapte stafiile de cai cum ara
absenta vechiului pamint.
|