Ascultati-ma, prieteni, nici n-o sa mai fie iarna A trecut Vladimirescu ca un tinar zeu roman. El avea pe cap cilindru, si avea-n mustati o arma, Si-i cadea pe cal un palos, fara teaca, palos spin.
Si l-au imbaiat cinci riuri si numite toate jiuri Si l-au imbracat cinci gorjuri si mantaua boarelui Si de unde sa mai vina iarna, cind acele jiuri Au sorbit toti norii rosii din sud-vestul soarelui ?
Am stat noi cu ochii cleste parca inzaundu-i chica Neagra, care-n falduri tulburi peste umeri bobotea El a lunecat cu calul, a suris, n-a spus nimica, Mingiind cu friul capul spinzurat de saua sa.
O, n-o sa mai fie iarna, a trecut prin tara Tudor Calul flutura copite si judete-avea in mers. A trecut Vladimirescu viu prin aer, zeul multor Stele de deasupra noastra, care ard in univers.
Astfel vin subit barbatii de prin marile morminte Unde creste-n fierbinteala tronul lor adinc de somn. A ramas Vladimirescu inchegat pe-un cal fierbinte Rasturnat ca o gradina peste tara lui de domn.
|