indurereaza, mama, din nou fiinta mea, mai naste-ma o data, in tainica izbanda, un cal
deasupra-mi plange de douazeci de anf o lacrima ce nu poate sa ma patrunda.
Iar eu am ametit de-atata trup cat am si nu ii simt nevoia si craniul mi-e prea mare, mi-ar fi
de ajuns un trup de miel si-un cap de lebada si doua aripi de indurerare.
Nimic nu ma mai doare din toata-aceasta carne mi s-a depus tarana pe ea si-i tabacita
mai naste-ma o data, mai picura-mi o data din norul tamplei tale tot ochiul in orbita,
sa vajaie-n urechea infragezita sunetul ce-si are intr-o frunza, si scena si ecoul, sa-mi fie
ochiul inca fierbinte si sa vada cum din vultur ramane in piatra pura oul,
sa ma apese blanda lumina a amiezii si sa ma doara pielea ca dupa mii de ace, sa-mi
pedepseasca vantul greselile sufland cu adieri ce-n rug ma vor preface.
Ce gros sunt imbracat, ce simturi groase, ce piele groasa, ce urechi rudimentare, si ce ochi grosi, ce limba trandavita, ce neindurare !
Tu care poti intaia si singura, sa fii izvor al fiintei mele, mai naste-ma o data, iubeste
amintirea intailor tai ani, fii, de miscarea cerurilor, tulburata .
Si-apoi reda-ma lumii, infragezit si gol culori si zgomote si ace asupra mea sa se
rastoarne, fa-ma sa pot pricepe pentru voi toti misterul lumii, indurereaza, mama, din nou
aceasta carne.
|