| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Iubiti-va pe tunuri
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Adrian Paunescu
|
|||
|
|
|||
| Ma voi feri ca de foc de pericolul Ca dragostea sa devina Obiect al meditatiei, Al speculatiei, Al filozofiei. Fereasca Dumnezeu De acea dragoste retorica, In stare sa ucida Numai eroii Pe scenele de scandura uscata. Alt fel de dragoste am trait eu In zilele si-n noptile vietii mele. Am fost devorat, De patimi reale, Si nici un regizor Nu mi-a putut iscali pieptul Cu biata lui cerneala rosie, De care s-au invrednicit toti actorii. Eu insumi am ceva teatral In fiinta mea. Dar eu nu sunt actorul, Eu nu sunt regizorul, Eu sunt autorul Tragediei pe care o joaca atatia. Adolescenti si adolescente Se vor regasi teatral In poemele mele de dragoste Pe care le restitui lumii Ca pe-o boala de care voiesc sa ma lepad Si nu pot. Caci nici o boala nu devine Mai mica in tine Daca se molipsesc si altii de ea; O, dragostea mea devastatoare, Cati tineri isi vor face iluzia Ca-i poti salva cand te vor citi In cuvintele mele. Nu exista propriu-zis experienta umana, Nimic nu e valabil decat o singura data, Ca o seringa in vremea moderna. Totul se arunca dupa folosinta, Inclusiv dragostea unui poet Citita in cartile lui. Nici Biblia nu foloseste, Nici Biblia n-are un continut exemplar, Experienta din Cantarea Cantarilor Se pierde ca un proces verbal de sedinta, Nu e nimic de facut, Nu e nimic de ales Din toate acele cuvinte, Decat placerea estetica. Eu simt autorul tragediei, Eu declam impreuna cu actorii, Eu fac fibrilatie la inima odata cu regizorii, Eu aplaud si huidui impreuna cu spectatorii, Eu ma spanzur impreuna cu administratorul teatrului In acest final de veac In care dragostea A ajuns atat de prost vandabila. Se joaca, dragii mei, Tragedia dragostei In fata scaunelor goale. Murim si nimeni nu se uita la noi, Actorii turbeaza pe scandura goala Si poate ca de-atata singuratate In salile in care joaca Ei incep sa ia in serios Rolurile din tragedia dragostei. N-a fost chip sa scap de aceste cuvinte, A trebuit sa vi le spun Gelos pe Shakespeare, Care a avut rabdarea Sa-si omoare toti eroii, Stiind Ca va fi absolvit de marea lui vina Pentru ca, intre timp, oricum, Toti aveau sa moara, De moarte fireasca. Dar eu sunt poet liric, Eu inca n-am deprins invatul De-a pune la persoana a treia Ceea ce devora persoana intai. Si de-atatea ori am simtit nevoia Sa ma salvez cu un plural al majestatii Si n-am putut si unii dintre voi Au numit, prosteste, Aceasta care mi s-a intamplat, Egoism. Si nici nu am blestemata Raceala de cuget A sefului de cadre Care iubeste-n taina, In vreme ce actioneaza Cu dosare si referinte de tot felul Impotriva tuturor iubirilor si a tuturor celor Care iubesc. Dragostea mea are un aspect Aproape clasic, In romantismul ei Desuet si expresionist. Iubesc In numele tuturor umilintelor, Si al tuturor asa-ziselor faradelegi pedepsite De legi fara de lege. Vai mie, autor de tragedii, O s-ajung exemplar, o sa se predea Lectii de literatura universala Pe textele mele, Biata autopsie, Vinovata si impudica autopsie, Cati din voi, care va veti supara pe copii vostri C-au luat note mici La lectia "Poezia lui Adrian Paunescu", N-ati fi azi in stare Sa ma ucideti Pentru poezia de dragoste La care nu copii vostri, ci voi ati putea ramane repetenti. Va voi trece clasa, Pe voi si pe femeile voastre, In fata carora ingenunchez Pentru sfanta rabdare pe care o au cu noi Si pentru misteru1 care ne leaga. Va voi trece clasa, va voi trece veacul, Veti supravietui in poezia mea, Si poate mai mult in pozia mea de dragoste, Care nu e reglementata Prin hotarare a Consiliului de Ministri. O, bietii mei prieteni! Scriu poezie de dragoste Si stiu ca n-am nici o sansa In timpul vietii mele. Sunt facut sa par altceva, Suport interdictia de a va fi unul din semeni, Teatral uneori, Pentru ca-n cladirea teatrului nostru A ascuns armata Toata munitia, toate drapelele. Teatral uneori Pentru ca in orasul nostru Nu mai e loc nicaieri altundeva de poeti Intrucat primaria e plina de functionari. Teatral, teatral, intr-adevar, Si rugindu-va, Implorindu-va, Ordonidu-va: Pace si dragoste Si daca sunt pe lume si dragostea, si pacea Va fi si Truda de-a le pastra. Bucurati-va ca mai aveti Poeti din acest os, Pasari de aceasta marca, Impulsuri in aceasta directie. Bucurati-va, bucurati-va, plangand, Ca in vreme ce voi ma credeati surghiunit In sintaxa unei singure orientari, Sa lucrez ca orbetele Pentru infatisarea voastra festiva, Eu iubeam si scriam Poezie de dragoste. Iar pe voi, fratii mei tineri, Pe voi, care ma veti citi crezand Ca veti avea ceva de invatat din poezia mea de dragoste Va rog, nu pariati prea mult Pe aceasta iluzie. Nimic nu se invata de la nimeni Pana cand nu inveti acel lucru Din propria ta experienta. Voi ma veti iubi Abia dupa ce Veti ajunge-n situatia mea. Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste, Poezia mea de dragoste nu e initiere, In versurile mele nu veti gasi Descrise somptuos Pozitiile dragostei Ca-n manualele de pornografie indiana Sau chiar daneza. O, nu. Toata poezia mea de dragoste E o imensa vatra de cenusa La temelia unui rug Ce arde inca. Luati aceasta carte-n maini, Aceasta macheta a unui teatru tragic, Iubirea e tragica. Pentru ca iubirea e moarte, Iubirea e tragica Pentru ca actorii o rostestesc cu suflarea taiata, Mareata cum e In scriitura pe care au invatat-o, Dar abia asteapta sa coboare Dupa ce si-au imbracat hainele de strada In fierbintea, urata, dar pasionata lor Iubire de oameni. In sala pe fiecare-l asteapt-o femeie, Undeva, la balcon, o fata pura plange, Cand iubitul ei, actor la Teatrul municipal, Se saruta pe scena cu o actrita. Vai, eterna contradictie Dintre arta si viata! Nu va luati dupa spusele mele, ci dupa cele scrise Cititi cartea mea Cand viata v-a obosit de-ajuns intr-o zi, Eu nu am pretentia sa va invat nimic, N-am decat orgoliul de-a ma alatura Cu toata cenusa distrugerii mele Cenusilor voastre, Caci fiecare dintre voi E un cuplu De la care ar putea incepe Iarasi BR> Lumea. Si cand veti vedea In fata ochilor vostri arzand de iubire Tunurile veacului pregatindu-se s-a-distruga Campiile si fabricile, Oamenii si muntii, Pasarile si pestii, Bibliotecile si spitalele, Mormintele si bisericile, Nu pregetati, aruncati-va hainele de pe voi, Imbratisati-va, sarutati-va, Si pentru ca pamantul e rece, Iar tunurile care vor sa-l distruga sunt calde, O, voi, tineri ai planetei mele Convulsionata de-atatea arme, Sub ochii holbati ai armatelor, Sfarimand ochelarii gretosi ai generalilor, Fara nici o rusine, In numele singurei religii care ne uneste, Credinta in continuitatea speciei umane, Iubiti-va, Iubiti-va pe tunuri! Concediati tunarii Si dezamorsati obuzele Si dati-ne acest prim si netrecator Semn al pacii universale. Iubiti-va, Iubiti-va pe tunuri! Iubiti-va pana le veti hodorogi, Pana le veti scoate din functiune, Iubiti-va aruncand din maini Tot ce vi se-ntampla s-aveti in maini, Actele voastre, banii vostri, oglinzile, Chiar si aceasta carte care nu are decat meritul Ca apartine unui om Care in viata lui, desi n-a avut norocul Sa faca dragoste pe nici un tun, Cand n-a dormit si n-a scris, A iubit Cu disperarea conditiei umane, Cu lacomia venitului de pe front, Cu grija medicului Si cu daruirea muribundului. Faca-se profetia mea, Fie o data pentru totdeauna a tinerilor Iubirea pe tunuri! |
|||
Pune poezia Iubiti-va pe tunuri pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |