| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
O, nu pe fluviul de taceri de Virgil Gheorghiu O, nu pe fluviul de taceri din tara aurului: seara. Ia-ma in pavilionul miinilor Cu pasiuni marine. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Repetabila povara
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Adrian Paunescu
|
|||
|
|
|||
| Cine are parinti, pe pamant nu in gand, Mai aude si-n somn ochii lumii plangand. Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti, Astazi, imbatranind, ne e dor de parinti. Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc De atatia copii si de-atat nenoroc. Niste cruci, inca vii, respirand tot mai greu, Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu. Ce parinti? Niste oameni, acolo, si ei, Care stiu dureros ce e suta de lei. De sunt tineri sau nu, dupa actele lor, Nu conteaza deloc, ei albira de dor, Sa le fie copilul c-o treapta mai domn, Cata munca in plus, si ce chin, cat nesomn! Chiar acuma, cand scriu, ca si cand as urla, Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva. Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamani, Fii batrani ce suntem, ai parintii batrani. Daca lemne si-au luat, daca oaseie-i dor, Daca nu au murit, tristi in casele lor intre ei si copii e-o prasila de caini, Si e umbra de plumb a preazilnicei paini. Cine are parinti, pe pamant nu in gand, Mai aude si-n somn ochii lumii plangand. Ca din toate, ce sunt, cel mai greu e sa fii Nu copil de parinti, ci parinte de fii. Ochii lumii plangand, lacrimi multe s-au plans, insa, pentru potop, inca nu-i de ajuns. Mai avem noi parinti? Mai au dansii copii? Pe pamantul de cruci, numai om sa nu fii. Mai asteapta si-acum semne de la stramosi Sau scrisori de la fii, cum c-ar fi norocosi. Si, ca niste stafii, ies arare la porti, Despre noi povestind, ca de mosii lor morti. Cine are parinti inca nu e pierdut, Cine are parinti are inca trecut. Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pana-aci, Unde avem si noi insine-ai nostri copii. Enervanti pot parea, cand n-ai ce sa-i mai rogi, Si, in genere, sunt si nitel pisalogi. Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici, Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici. Cocosati, cocarjati, intr-un ritm infernal, Te intreaba de stii pe vreun sef de spital. Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot, Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot? Ca povara ii simti si ei stiu ca-i asa Si se uita la tine, ca si cand te-ar ruga. Mai avem, mai avem scurta vreme de dus Pe constiinte povara acestui apus. Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer, Se vor imputina cei ce n-au si ne cer. Jar candva vom incepe si noi a simti Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii. Si abia intr-un trist si departe tarziu, Cand vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu, Vom pricepe de ce fiii uita curand, Si nu vad nici un ochi de pe lume plangand. Si de ce nu e potop pe cuprins, Desi ploua mereu, desi pururi a nins, Desi lumea in care parinti am ajuns De-o vecie-i mereu zguduita de plans. |
|||
Pune poezia Repetabila povara pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |