De-atata ploaie, parca milenara, Se umfla usa brusc, peste tatana, E un potop marunt, care ingana Potopul intamplat intaia oara.
Intr-un local luxos, cu trei orchestre, Au putrezit viorile, de aburi, Iar rochii de mirese in dulapuri, Tepene stau ca niste moi capestre.
Dar eu, acum, nu-i spun urechii tale, Cuvinte despre apa, aburi, ceata, Eu plang bolnav, de-atata rau de viata Deci scrie ploaie, dar citeste jale.
Naravul tare al puterii slabe
E ca scanceste demn, in patru labe.
|