As vrea sa port mantie Tesuta din uitare, Vestmint de aurora, Dantele de eter.
Sa ma drapez
Cu roze si flori
De reverie montate
Pe granitul eternului mister.
Sa port o muselina Tesuta din petale, Pe care sa zimbeasca O roua de cristal.
Sa port infiorarea Parfumului ce moare, Si diadema roza A noptilor de bal.
In parul meu sa rida Opaluri delicate Si alba feerie Din clipele de vis.
Pe sinu-mi sa-nfloreasca O floare minunata, Cu scinteieri de para Si umbre de abis.
II
Sa fiu o intrupare De tot ce nu exista. Sa simt enigma vietii Cum nimeni n-a simtit.
Sa vad, cum nu se vede, Sa cint, cum nu se cinta Poemele tacerii Ascunse-n infinit.
Atunci, sfidind adincul Neantului ce-nghite Ale noastre vieti si visuri Ce-ndurerate-apun.
Sa smulg din cripta vremii Haotica enigma, Si-n versuri lapidare intregii lumi s-o spun
|