Copilul meu, in zori eu nu mai am Minuta alba-n taina s-o sarut. Obrajii rumeni ca de catifea, Sa ti-i dezmierd si sa-i inchin tacut
Zimbetu-albastru din privirea ta, Nu-l mai culeg cu primul strop de roua, Nici pe taicutul palid nu-l mai vad, Si gind si suflet mi se-mpart in doua.
Maicuta ta iti scrie de departe, Si-atita roua toarce ochii ei Osinda piinii trebui sa si-o poarte, Caci viata-i aspra, oamenii misei
De aceea tu, din zorii mici ai vietii
Invata-te sa suferi, sa astepti.
Durerile sint blocuri de-ncercare
Pentru cei buni, si pentru cei mai drepti.
Din lacrimi si dureri ne impleteste Eternitatea mindre diademe. Micutule, maicuta ta-i departe. Dar sa nu plingi nu ai de ce te teme.
Cu aprig dor, ea iti vegheaza somnul, Si din nesomnul ei iti face scut. in noaptea-nalta cu lumini de stele Prin ingerul tau alb, eu te sarut
|