|
|
|
cand oamenii mei sunt oamenii mei
simt ca au soare de fier pe buze
iar cand nu sunt ai mei ei sunt tot ceea ce n-am putut scrie
fara sa mint
sunt adevarati fiindca eu le pun cartonul pe fete
si-i port in jurul gleznelor si-al genunchilor
oamenii mei pe care nu i-am facut dar i-am mostenit
in poemele lipsa
cioburile mele de pahar
baute pe nesimtite cu tot cu sangele meu ars si rears
clabuciti si inspumati ca din magazin
sunt oamenii mei cu pielea cruce in anotimpuri
ei n-au liniste dar n-au nici moartea fiindca in carnea lor
cresc iepuri timizi
rupte
mainile lor ard ca fasii de lumina fugind noaptea
pe camioane
dar oamenii mei sunt cei mai frumosi
atunci cand intru in ei
si modelez forme de nisip de-a lungul sirei spinarii
cand oamenii cei mai iesiti din corp
stau langa mine
ma simt si mai buna si in putere sa scriu
cu oasele pieptului
dar asta nu se intampla
suntem oameni la locul nostru
si lumea amprenta si lumea crima ne condamna la aproape
acelasi numar de ani
dar cand sunt rai si luminosi in lumina de seara
cu mainile ude arunc un fel de al doilea botez
si-i stiu de-acum
cat de stransi tin ochii
cat de rosii isi strang buzele
pregatiti sa intre in copaci de ciment si sa nu mai arda niciodata
pentru nimeni
|
|
Pune poezia cand pentru nimeni pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.
Poezii despre:
|
|