Alecu Văcărescu
Nastere: 1767
Deces: 19 noiembrie 1799, Tulcea
Alecu Vacarescu a fost un poet valah.
Fiul cel mare al lui lenachita si al Elenitei Rizu se naste in 1769. Desi D. Popovici dateaza nasterea intre 1765 -1767, totusi, anul 1769 este acceptat de cei mai multi cercetatori.
Primeste in casa o educatie aleasa invatand, in spiritul epocii, carte greceasca si frantuzeasca. isi completeaza cunostintele prin studierea unor carti din valoroasa biblioteca a parintelui sau, pe care, in scurta sa existenta, o va imbunatati cu noi lucrari, dupa cum am aratat intr-un capitol anterior.
Ramane orfan de tanar, dupa moartea mamei sale, din 1780, fiind in ingrijirea bunicii, Ecaterina, care se va stinge si ea dupa putin timp.
lenachita se casatoreste in decembrie 1781 cu Elena Caragea. Din cauza neintelegerii cu domnitorul Nicolae Mavroghcni este exilat la Nicopole, in martie 1788. Alecu, impreuna cu mama sa vitrega, Elena Caragea si fratii sai Ecaterina, Constantin si Mihai il urmeaza. Trece apoi in insula Rodos.
Intrand in gratiile vizirului, in 1790, lenachita impreuna cu fiul sau Alecu sosesc la Arvanitohori, langa Tarnovo. isi intregeste familia pe care a gasit-o stramtorata financiar, din cei patru copii ramanand doar Nicolae, viitorul poet. in 29 aprilie 1791, Alecu se casatoreste cu Elena Dudescu, in varsta de 15 ani, ramasa orfana de ambii parinti, cu o avere considerabila, sporita de daniile lui lenachita (bani, mosii, bijuterii). Se intoarce definitiv in tara.
Fire patimasa, petrecaret si cheltuitor, nu l-au preocupat in mod deosebit functiile administrative. in 1792 era printre boierii epitropi pentru « nartul (pretul) imbracamintelor celor proaste »[un fel de agent fiscal, n.n.]. Cumpara apoi dregatoria carninanei pentru ca, la 18 iunie, sa fie numit, pentru o scurta perioada, ispravnic de Dambovita. in timpul domniei lui Alexandru Moruzi, este vel-clucer (20 martie 1793 - 30 august 1794). in 1797 iscalea "fost mare clucer".
Pentru firea cheltuitoare, ca si pentru escapadele sale amoroase, isi va raci relatiile cu tatal sau. Ienachita il certa deseori (asa cum reiese din documentul 159, pachetul CMXXXI, aflat la Biblioteca Academiei Romane - Succesiunea Vacarestilor")'. Documentul, datat "sfarsitul sec. XVIII" este de fapt o jalba inaintata de Ecaterina Caragea, domnitorului Tarii Romanesti, cerand ca marele logofat Nicolae Brancoveanu, fostul mare vornic Mihalache Brancoveanu, marele vornic Constantin Filipescu si fostul mare vornic Raducanu Golescu sa judece pricina de mostenire dintre reclamanta si fiul sau vitreg, Alecu Vacarescu. in ea se face trimitere la relatiile dintre tata si fiu: "raposatul nu vroia sa dea nici macar acea putina zestre in mana fiului meu vitreg, zicandu-i mereu ca este cheltuitor, injurandu-l pentru abaterile lui Iar, in ceea ce priveste restul de timp, nu vorbesc caci se stie ca el nu avea voie nici de pragul usei sa se apropie".
Desigur, afirmatiile trebuie privite cu nota subiectivismului de rigoare. Cercetatorii
targovisteni Radu Gioglovan si Mihai Oproiu3 redau si o alta fateta a poetului. in
pomelnicul Mitropoliei Targoviste din 1795 (7203), alaturi de mitropolitii Tarii
Romanesti, domnii tarii, doamnele si coconii lor, apar "Din boierii Vacaresti, insa
dum(nealui) Alexandru Vacarescul, biv vel caminar, ispravnic Dambovitei [Alccu,
n.n.] au facut coroanele i stemele de argint de la sfanta icoana a Precistii, ce sta
totdeauna la iconostas. Stemele s-au si poleit ghen(aric) 10 l(ea)t 1797"". Printre
cei pomeniti mai apar "Asan Vacarescul, pentru t(a)l(eri) 100 si Ivan Vacarescul
pentru matei, stupi 100"s. De asemenea, pomelnicul Mitropoliei Targoviste, din 1797, reia informatia de mai sus, referitoare la Alexandru [Alecu, n.n.] Vacarescu,
mentionand totodata alte danii ale Vacarestilor: "Stoica, Elena, Neagoe, Petru, Elena, Stoica, Cneajna, Neagoe, Neacsa, pentru 1 salas de tigani cu 3 feciori, 2 cai, 1 pahar de argint si 1 felon; Ianachic - pentru niste casc de piatra. Stanca, Ivanu - pentru 6 suflete de tigani, Maria, Stefan, Ivan, Badea, Ilinca, Datco, Mihalcea, Anca, Stanca, Niacsa, Constandin, Neagoe".
Se desparte, in 1797, de Elena Dudescu cu care avea trei copii: Iancu, Maria si Safta. Semneaza fost mare clucer testamentul matusii sale Maria Vacarescu. Procesul de divort se intinde pe durata intregului an 1798 ceea ce duce la saracirea poetului. Dupa afirmatiile lui V.A. Urechia7, este ajutat de epitropic cu 5000 de taleri acordati " din partea sufletului - parte pentru pomenirea tatalui sau ".
Este trimis in cinci judete din Oltenia sa adune zahereaua si s-o predea caimacamului Craiovei. In acest an se petrec evenimente care-i vor marca decisiv existenta. Este invinuit de moartea matusii Venetiana Vacarescu, ucisa la mosia sa Jilavele, din judetul Ialomita. A circulat zvonul, neconfirmat, ca Alecu s-ar fi indragostit de Maria, matusa neingaduind dragostea dintre fiica si nepot.
Acuzat de asasinat, adreseaza o jalba catre domnitorul Hangerli, privitor la invinuirea de omor ce i s-a adus8 (s-au pastrat doua copii in limba greaca: ms. rom. 1139, trecut la documente cu cota CCCLXXX/141; o alta in posesia cercetatorului Nestor Camariano).
Dezvinovatindu-se, el preciza: "Neadevaratele cuvinte ce s-au raspandit si cu mult mestesug s-au propagat de catre acela ce din natura, aplecare fireasca si educatiune, se ocupa de faptele altora, ca adica eu, negandindu-ma nici la greutatea crimei, nici de infricosata judecata a lui Dumnezeu temandu-ma, nici de dreapta razbunare a legilor si a stapanirii fiindu-mi frica, nici de mustrarea cugetului fiind lovit, nici de batranete rusinandu-ma, nici chiar de omenirea ce asemenea mie fiindu-mi mila, cii aprins de pofta cea nelegiuita si plina de turbare a uciderii si indemnat de scopuri necuvincioase, ca sa mai adaug peste tristele zile ale vietii mele cei pline de dureri si crima omorului cea vrednica de lot dispretul m-am facut cauza si instrument al tristei morti a unei cocoane cinstite, ruda a mea si care tinea langa mine loc de muma "9. Cere " sa se adevereze cauza generala ", precum si " rodul ce trebuia sa culeg din aceasta disperata fapta"'0.
Respinge acuzatiile de omor ale lui Scarlat Campineanu, cerand "dreapta osanda celui ce ma nedreptateste asupra aceluia ce a raspandit aceasta defaimare"". Stilul pamfletar este remarcabil: " Osandeste, maria ta, pe aceasta himera in chip de om, imagine vie a rautatii si apismei obstesc vrajmas a compatriotilor sai, suflet plin de venin, starpitura imputita a naturii, dobitoc ce se trage din tatari si cel mai adevarat urmator al neamului si stramosilor sai, [aluzie la neamul Cantemirestilor, din care se trageau unii membrii ai familiei n.n.] care din nenorocire se numeste om si care, prin reputatie, noroc si o influenta pernicioasa a stelelor, pateaza onorabila ceata a boierilor!".
Talent portretistic si indignare pe care o vom regasi mai tarziu si la Ion Heliade Radulescu. Procesul este inchis de domnitorul Hangerli, dar o data cu venirea pe tron a lui Alexandru Moruzi, adversar declarat al familiei Vacarescu, acuzatia se reia. Este ridicat de trimisii domnitorului si intemnitat la Tulcea in intervalul iunie-iulie 1799.
D. Popovici13 reda afirmatia profesorului si redactorului unor ziare din Bucuresti, Ulysse de Marssillac, cum ca ar fi fost ucis pe drum si aruncat in Dunare, afirmatie imbratisata si de familie. in timp, multi cercetatori printre care George Calinescu, Alexandru Piru, Paul Comea, Dimitrie Pacurariu, Cornel Carstoiu au reluat informatia, in 1980, Nestor Camariano14, pe baza a doua scrisori in limba greaca aflate in posesia sa, trimise de Alecu din inchisoarea tulceana, elucideaza chestiunea mortii poetului. De aceasta pedeapsa se pare ca nu sunt straine nici mama vitrega, Ecaterina Caragea si, probabil, nici Elena Dudescu, fosta sa sotie.
Scrisorile sunt datate 9 iulie si 25 octombrie 1799 si sunt adresate vistierului Scarlat Ghica. Acesta, impreuna cu Dimitrie Ghica, era prieten vechi al familiei Vacarescu. Nestor Camariano sustine ca "Alecu a mai trimis din inchisoare si alte scrisori, inca trei, lui Scarlat Ghica, la 16 iulie, 11 august si 23 octombrie; doua banului Dimitrie Ghica, la 1 august si 23 octombrie si doua mitropolitului Dositei Filitis, la 23 si 25 octombrie, acestia fiind fiintele cele mai iubite, in care avea incredere si speranta ca se vor ocupa mai serios de salvarea lui. Din pacate, aceste scrisori nu ni s-au pastrat".
In prima scrisoare sunt descrise conditiile aspre in care se afla incarcerat: ,£untpe pamant fara saltea, pe o rogojina, corpul nu-i acoperit cu nimic, Jara vreun acoperamant, la discretia soarelui, ploaiei si vanturilor, zi si noapte "'6. Bolnav, hranit doar cu "paine neagra si apa de Dunare ", nu avea nici " un ban de cheltuiala ", fiind deseori " maltratat pentru saracia mea"11. Solicita interventia prietenilor "pentru eliberarea grabnica", implorandu-le mila "ca sa mor in tara mea, langa copiii mei ".
In cea de a doua scrisoare, dupa ce aminteste de celelalte pierdute, este implorat din nou numele prezumtivului salvator, Dimitrie Ghica, in care isi pusese toata speranta, pana in ultima clipa, fiind constient de faptul ca multa lume, inclusiv unii membri ai familiei, ii doresc moartea: " Ca inima mea s-a zdruncinat de-a binelea, si puterea m-a parasit si ca cei mai apropiati mie s-au ridicat de departe si s-au grabit si din nenorocire se grabesc, in a cere cu menzil sufletul meu si habar nu aveti ". " Uitati-va si grabiti-va, fiindca in afara ca mor de boala si de suferinte groaznice, au inceput sa puna la cale comploturi si chestiuni impotriva vietii mele, dorind un asasinat, care se pare a fi grab it".
Traind o adevarata drama, el moare smulgandu-i-se calimara din mana, in cea mai verosimila atmosfera romantica: "Nu pot, nu-mi permite paznicul sa lungesc mai mult, pe scurt, viata mea este in pericol din toate partile si ca s-o salvati intalnifi-va cu mitropolitul, luptati impreuna dupa cum va va lumina Dumnezeu, fie pe ascuns, fie pe fata. Ah, stapanul meu, iata mi se ia calimara, fie-ti mila de mine si salvati-ma. in numele lui Dumnezeu, ah ".
Al. Hurmuzaki reda o nota informativa, trimisa catre Consulatul General al Rusiei din Iasi, in 26 noiembrie, prin care se preciza: "la 21 a sosit un turc cu un ilam din partea «mehkemeului» de acolo si a confirmat moartea acestuia [Alecu, n.n.] ce a avut loc la 19, pricinuita de fierbinteala. Se spune ca inainte de a-si da duhul, el a avut putinta si timpul trebuincios pentru a-si face indatorirea de crestin dupa randuiala bisericeasca".
Se confirma astfel data mortii poetului, 19 noiembrie. Si in privinta soartei trupului sau sunt inlaturate toate speculatiile si incertitudinile. V. A Urechia afirma in 1894, legat de mormantul lui lenachita: "dupa indemnul meu, cel putin s-a scapat de nimicire mormantul poetului Alecu Vacarescu, care era aproape ruinat, in cimitirul bisericii [Vacarestilor. n.n.]. Mormantul si osemintele au fost "stramutate la cimitirul Bellu, sunt vr-o 2 ani".
Asadar, trupul nu a fost aruncat in Dunare, ci a fost inmormantat langa tatal sau, fapt pe care familia l-a trecut sub tacere, din motive neelucidate pe deplin, dar presupuse.
O ipoteza interesanta asupra motivelor mortii poetului, pe langa cele enuntate mai sus, ne este data de Al. Alexianu23 in articolul " Un logofat valah la Napoleon Bonaparte". Acesta afirma ca "in Bucuresti, un manunchi de romani, descendenti din cele mai vechi familii, era hotarat sa lupte pentru independenta principatului si pentru instaurarea unei domnii pamantene. Printre ei se numarau Campinenii, Ghiculestii, Golestii, Brancovenii, Stirbeii, Vacarestii - Enachita si Alecu - si alti boieri patrioti"24. Se face afirmatia, nesustinuta insa cu alte cazuri, ca Alexandru Moruzi, credincios turcilor "incepe vanatoarea partizanilor Revolutiei franceze". In acest context plaseaza Al. Alexianu, dupa parerea noastra eronat, evenimentele legate de soarta lui Alecu Vacarescu.
Creatia poetica s-a pastrat in ms. 287, existent la Biblioteca Academiei Romane. Acesta cuprinde, pe langa prefetele lui Alecu si Nicolae Vacarescu, 25 de poezii in limba romana, 9 grecesti si 2 greco-romanesti. La acestea ms. 421 mai adauga inca una: ,Jilenco si Alecu au amor". A fost donat de Alexandru Odobescu purtand titlul poezii de Enachita, Alecu si Nicolae Vacarescu". in interior, Nicolae adauga ca titlu la poeziile fratelui sau: adunare de vreo cateva bucati de poezie, alcatuite de raposatul intru fericire frate-meu Clucerul Alecu Vacarescu".
De altfel, intr-o ,prefata" el lauda talentul acestuia: "Duhul si nascucirea acelui iubit frate nu mi-au ramas de mostenire mie dar norocirea cugetandu-mi fericirea, mi-au daruit buni prieteni, facand print-insi sa aibu ca de o mostenire aceste fragmenturi, si sa mapociu sluji cu dansele cand voiu gasi astfel de vrednicu obrazu "25.
Propria prefata a lui Alecu, din 4 decembrie 1796, sublinia:..condicuta " [cum
o numea el, n.n] cuprindea pe cele " alcatuite de la luna lui aprilie a valeatului 1795 si pana astazi si cate si de acum inainte ceasurile si intamplarile, atat ai tineretii cat
si ai norocirii ma vor mai povatui a mai face"26. Preciza ca in ea..sa trecura vreo
cateva stihuri grecesti si rumanesti, facute de insumi, dar nu toate cate le-am facut in toata viata mea, caci acelea toate avandu-le inlr-alta carte trecute, le-am si pierdut cu totul"P,
Manifesta indiferenta fata de creatia sa, caracteristica dominanta fiind improvizatia. Desi unele versuri "le si tiu minte", doreste "sa mai muncescu, sa Ie mai scriu o data ". Ruga viitorii cititori " ca de va intampina vreo noima ori neplacuta sau nepotrivita atat la ideea sa cat si la a obstii, sa nu ma criticariseasca indata, ci sa socoteasca ca ori vreun interes ori vreo idee da ale meale, care nu sunt dator sa i le talmacescu, ma vor fi silind a scrie intr-acestasi chipu, si, judecand ca eu n-am fost stihurgos pentru gustul lumii, decat pentru trebuintele mele, nadajduiesc ca din suflet ma va ierta "28.
Este, alaturi de Ioan Cantacuzino, printre primii nostri poeti cu constiinta ca actul creatiei este unul al interiorizarii, cu zbucium sufletesc, specific mai tarziu romanticilor.
Cu ton diferit versurilor tatalui sau, isi improviza creatiile, subordonat fiind trairilor de moment, temperamentului sau vulcanic, scriind pentru propria-i placere. Erau mijloace de a patrunde in orizontul intim si nu un scop in sine. Poeziile sunt in general de dragoste, cu tendinta moralizatoare sau satire.
Dupa propria afirmatie "din condicuta", poezia inchinata zeului Eros este in esenta un jurnal intim in care-si dezvaluie multitudinea sentimentelor pentru persoana iubita. in stilul anacreontic la moda in epoca, complimentele facute iubitei nu difera in esenta de cele ale lui Ienachita sau Costache Conachi:
Cat e ziua de frumoasa
Lang-o noapte-ntunecoasa;
Atat esti si tu-ntre toate,
Hotarat si fara poate.
Sunt repetate juramintele, promisiunile de fidelitate:
"Am hotarat cu juramant, supt preaslavita-ti mana,
pan 'oi muri sa fiu supus si tu sa-mfii stapana.
Nu ma mai poate dazlipi, in viata mea da tine,
nici moarte, nici necaz, nici chin, nici frica, nici rusine."
Lamentarile, declaratiile de induplecare, sentimentele poetului pentru persoana iubita, se masoara tot in suspine, lacrimi:
"Da lacrami vars paraie,
Cu groaznica vapaie.
Si sufletul imi iese,
Da ohtaturi adese!"
de sinceritatea acesteia:
"Ah, dar cat esti da frumoasa !
Cand a fi si credincioasa,
Si eu sufletul din mine
Sa-l fac jartfa pentru tine !"
Sunt de fapt motivele bine stiute ale poeziei universale a iubirii pe care le regasim la Anacreon, Sappho, Petrarca, Ronsard, "mica poezie" franceza a secolului al XVIII-lea, barocul italian sau poezia neoanacreontica greaca.
Se afla sub influenta lui Petrarca si a lui Dante, a caror opera o cunostea datorita lecturilor sale, putandu-se identifica stapanele inimii: Luxandra - Ruxandra si Elenco:
"N-ai potrivnica supt soare !
Si ma jur si pui prinsoare
Ca esti mai deosebita
Si cu toate-npodobita:
Frumusete-ntelepciune,
Vorba, duh si isteciune.
Le vaz toate adunate
Si la tine-npreunate."
Ce aduce nou in poezia sa? in primul rand constatam o sincronie, deseori remarcabila, cu ideile si manierele poetice europene, o cunoastere temeinica a acestora. Ea ii va permite o mai mare mobilitate a temelor si a mijloacelor de realizare, abandonarea formelor cu iz didactic, a motivelor mitologice, manifestand o certa tendinta novatoare, de autonomie. E sigur ca paleta sentimentelor pentru fiinta iubita este mult mai vasta. Ca si la Eminescu mai tarziu, pentru el dragostea este esenta firii:
"La ochii ce au din fire,
osebit nur si simtire,
Este catre toti o lege
bucurosi robi sa sa lege. "
Isi dojeneste iubita, tonul prevestind, de asemenea, lirica Luceafarului poeziei romanesti. Este intristat pentru ca aceasta nu isi da seama ce reprezinta:
" Ci cata esti sa stii, de vei,
Da crezamant ochilor miei,
Fiindca nu te-nsala
Nici fac vreo greseala.
in ei te cata sa te vezi
Intocma pa cat luminezi
Si dantr-a-lor vedere
Vezi cata ai putere."
Ochilor Ruxandrei le jura robie pe veci:
" Ochii tai ce s-au daprins
Sa ma vaza tot aprins,
Ce ma mira ca ma arz,
Si nu judec a lor tarz. "
Despre " Trandafirasul norocit", martor al escapadelor amoroase ale fratelui sau, Nicolae afirma: " la mai al valeatului '95 intamplandu-sa ticalosul poetic numai cu scumpa pricina a flacarilor sale si sezand amandoua partile peste doaua ceasuri cufundati intr-o tacere foarte adanca si sorbindu-sa unul cu altul cu cautaturile, mai la urma au iesit acest trandafiras dintr-acel san ceresc si adica cam cu nebagare de seama s-au pusu pa perna, ca cum ar fi fost lepadat, la care intinzandu-sa ticalosul si luandu-l, tremurandu-i si sufletul, si mana, intaiu au fost dojanit da ce sa-l ia, apoi iertandu-i-sa gresala au fost intrebat ca sa pot face stihuri asupra trandafirului ? Si el cu multa smerenie raspunzand ca focul acelui trandafir ar putea insufleti sipietrile a face stihuri cu multa blandete, insa plina de marime si de putere, au fost poruncit sa faca. Deci el, nepierzand vreme nici un minut, tiind trandafirasul in mana, cu ochii plini de lacrimi, au inceput a le zice din gura
Transfigurarea poetica este remarcabila:
" Trandafiras norocit
Care te-ai invrednicit
Sa-npodobesti acel san.
Unde pururea ma-nchin !
Roaga-te si pentru mine
Sa ma aiba mai la bine,
Gaseste vreun mijloc
Sa m-aseze intr-al tau loc. "
Cata asemanare cu tabloul renascentist!
Fratele sau, Nicolae, ii sublinia forta lirica, caracterul ocazional, oralitatea, ca in cazul cantecului popular, asigurandu-i o circulatie cvasi-folclorica in epoca.
Ariadna Camariano32 sustine ca unele versuri ale lui Alecu Vacarcscu {Inflacara care ma arzi, Ochilor! ajung-atat) sunt modele grecesti care au circulat in Tara Romaneasca, incluse de D. Fotino in "Noul Erotoclit" (Viena, 1818)". Cercetarile ulterioare au stabilit ca de fapt versurile poetului muntean au circulat in mediile greco-romane si nu invers. Alexandru Piru34 vine cu argumente in sprijinul acestei idei. Astfel, in "Noul Erotoclit", Dionisie Fotino include poeziile lui Alccu Vacarescu: Cerule cand va ajunge la auzul tau vreodal'?, Inima nenorocita, esti nebuna de mai crezi". Unele dintre ele sunt si la Zisi Dauti in antologia sa " Poezii morale si vesele " (Viena, 1818), iar L. Vranausis in "Precursorii "3S da o bibliografie a poeziei lui Alecu Vacarescu.
Cu poezia [Foarte multa vaz placere], improvizata "intr-un ceas", unde indragostitii se afla inconjurati de o , fericita pustietate", fiind o insorita zi de mai, patrundem in orizontul pur meditativ al creatiei sale. Dialogul purtat evidentiaza sugestiv trei lucruri care pot influenta fiinta omeneasca: "o apa ", " o verdeata" si " un chip frumos de fata ". In filosofia sa asupra lui Amor, dorind " un nu stiu ce prea dulce ", gasim elemente ale preromantismului, in special cele din natura fiind printre ele:
" Zic: " c-o apa si-o verdeata
Si un chip frumos la fata
Au fireasc-a lor putere
Analizand comparativ, caracterizand-o drept "epoca acumularilor", Mircea Anghelescu sustine ca: " Alecu are sensibilitate si atitudini ce prevestesc preromantismul, fondul ideilor acumulate, structura sa intelectuala si etica nu poate depasi logica schematica a unui clasicism elementar reflectand o conceptie caracteristica clasicismului prin refuzul imponderabilului in definirea specificului omenesc".
Sufletul sau pasionat, contorsionat, temperamentul vulcanic se apropie mult de spiritul romanticilor de mai tarziu.
Citeste si:
|
|
