Dintr-un mar sarac si-o para
ne era cina de seara.
O felie de gutuie
era cina amaruie.
Un ciorchine oarecare
ne servea la pranzul mare,
si o fructa padureata
ne nutrea la dimineata.
Doar o visina marunta
ne-a fost darul de la nunta,
lacrima care-ntarzie
vesteda si purpurie.
Un taciune si-un carbune
fostu-ne-au incalziune
si din Eminescu-un vers
ne-a fost hrana-n univers,
hrana vie si merinde,
ce, nestinsa, ni se-aprinde.
|