Ele-si purtau pacatul in piept cum muma-si poarta in pantec pruncul. Nimbul pacatului crescand, Incremenite ca un al treilea stalp la poarta Isi asteapta barbatii cazuti departe. Cand vazura lumea ierbii cum creste tot mai mare cum insusi pragul portii-nflorcste primenit. Atunci, atunci obrazul prelung le-a prins culoare si-au pus pe umar coasa si mcrs-au la cosit.
A ierbii limba verde-o taiara pofticioase
de dragoste si-ospete ca dupa lung razboi.
Iar spre-nserat cand luna patrunde rece-n case
si sarpele ispitei se-ncolaceste-noi,
flacaii, stau la panda, in drumul lor, spre casa.
Cum stelele-n metalul din coasa scaparau,
ne-nfioram de parca ardea in jur pucioasa.
Vai, semanau, din spate, cu moartea! Dar cantau!
|