Drumetule, stii drumul pe albele sosele,
Pe care gindul aspru adesea te-a purtat,
Spre zari ce-ascund sperante, sub cer cu flori de stele,
Ce vesnic se coboara si zboara nencetat.
in sufletu-ti dorinta raneste ca o fiara Si fulgerul iubirii te face fericit; Sarbatoreste viata ce tainic te-nfioara - Cind totu-i sfint in lume pacatul a murit.
Si gindu-ti, ca un vultur de flacari, isi ia zborul, Si-n el se oglindeste tot ce-a visat o lume, Si pe-alte drumuri noua arunca viitorul, Voind spre-o frumusete ascunsa sa ne-ndrume.
Ti-e sufletul puternic si-adinc cum este marea, Si-avintul ti-e de aur, a fericirii floare ; E-o-ntreaga lume-n tine, intuneca visarea,
Trecutul este o umbra si totul e uitare.
in ochii tai de noapte, adinei ca-ndurerarea, Eternitatea-arunca satanica lumina, Ce-aduna-abisul vremii, ce-l sapa departarea, Si vrea in ea sa-l piarda cind peste el se-nclina.
infiorarea vietii pe toate e stapina, -■
E vesnic nou si tinar pamintul inflorit;
E-o lupta-n care moartea ne-apare mai pagina.
Dar noi, mai sus de dinsa, planam in infinit
Amurgul isi intinde aripile cernite,
in suflete lumina e gindul nepatat
Si dorul ce te cheama si-aprinde-n zari ispite
Sub nimbul nemuririi de glorie-i visat
Caci, miine-n zori, pamintul cuprins de fulgerare. Cu-a timpului cascada, te-o trece-n oameni noi, Facind din gindu-ti lege, din tine adorare ; Vei retrai in lume avinturi de eroi
Drumetule, viata e forta ce invinge,
in suflet striga glasul de miine cind tacerea
in lanturi te-o cuprinde ; izbinda-i mingiierea -
Porneste, caci in noapte chemarile s-or stinge.
|