| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Dintr-un jurnal de spital
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Alexandru Lungu
|
|||
|
|
|||
| In fiecare dimineata un havuz amarui imi inunda cerul gurii vestindu-mi inca o zi consumata la nivelul acesta ciudat unde viata si moartea ca-ntr-un flux si reflux oscileaza perpetuu alaturi, in fiecare dimineata deschid ochii in mijlocul acestui ocean in care linga scoicile albe ale halatelor pluteste verde-galbuie ca o iarba marina flora puroiului printre curenti de cloroform si valuri imense de liniste succedate de valurile dezolante prelungi ale geamatului, in fiecare dimineata cu camea inca umeda de roua proaspata a visului direct din somn intru in sala de pansamente si-m astup cu amindoua miinile ochii inimii - ranile ca niste flori cariate au mai muscat peste noapte din fiecare trup din fiecare os, ne-nconjoara ca o iarba marina verde-galbuie flora puroiului, dar luptam mecanic cu aceste rani cu aceste privelisti strivim rind pe rind petalele mortii presate sub zapada tifonului ca-n foile unui ierbar halucinant, sora Lavinia cu ochii ei magnetici straniu arzind sub fosforul lent al morfinei imi spune plictisita ca in noaptea care a trecut n-au murit decit doi, printre curenti de cloroform toata dimineata prin sala de pansamente ranile acestea deschise plutesc ca niste flori cariate pe valurile dezolante prelungi ale geamatului Dupa-amiaza e linistita calma in gradina spitalului printre brazi deasupra aleilor cu nisip inoata meduzele lente ale tacerii si obsesiile mi se lipesc pe timple ca niste alge funeste: imi aduc aminte de ochii acelora care au murit de miinile lor febrile vibratorii de geamatul lor suprem sub steaua inutila a ultimei injectii, imi aduc aminte de ochii tulburi agitati ai celui din patul nr. 8 cum priveau amurgul incendiar varsat prin fereastra pe jos pe pereti peste tot pe cearceafuri si pe halate, imi aduc aminte de ochii linistiti cuminti ai fetitei agonizind cu gindul la jucariile ei (vad si acum singele ei izbucnind sub miinile noastre cauciucate rosu proaspat de culoarea ciupercilor desenate in cartile pentru copii) imi aduc aminte cit de linistiti si cuminti ii erau ochii si cum a adormit spre miezul noptii zimbind cu luna ca o portocala mare prinsa subtioara - in mijlocul acestei dupa-amieze linistite si calme linga inotul lent al meduzelor tacerii aceste obsesii mi se lipesc pe timplc ca niste alge funeste, dar iata sora Lavinia cu ochii ei magnetici straniu arzind linga umerii mei ca doua ca o mie de plante aquatice fosforescente, in miinile ei asteptarile serpuiesc ca niste caracatite tandre in bratele ei aluneca serpii calzi transparenti ai morfinei, ii privesc ochii magnetici plutind deasupra aleilor cu nisip alaturi de meduzele tacerii si linistea calma a dupa-amiezii ne infasoara ne face bine spalindu-ne timplele de atitea obsesii de atitea petale negre lipite pe inima limpezindu-ne carnea incarcata de atitea alge funeste Dar incet pe nesimtite peste inotul lent al meduzelor taerii peste aleile cu nisip se revarsa cerneala serii se condenseaza umbrele si intram in zodia cea mai profunda a acestui ocean e zodia in care fluxul puternic al mortii creste pina la limita maxima e zodia febrei si a inghetului cind mercurul termometrelor se revarsa pe perne sau coboara definitiv cind muschii vibreaza-n delir sau se destind ca o cirpa, e zodia in care privind ochii bolnavilor nu mai stim sa descifram semnele tainice arzind in pupilele lor: c acolo ceva ametitor un caleidoscop nebanuit infiorat de imagini tulburatoare, e acolo muzica cea mai tacuta mai profunda decit geamatul cel mai dezolant mai ascutita decit suspinul cel mai eliberativ, e acolo ceva ametitor nebunesc care ne face sa nu mai putem deosebi de unde se isca valurile acestea imense ale geamatului - din pieptul ca o orga finala tragica al bolnavilor sau din propria lamentabila noastra inima? - in timp ce ne surprinde noaptea fluxul puternic al mortii creste pina la limita maxima peste miinile noastre peste fruntile noastre si valurile imense ale geamatului cresc din pieptul bolnavilor din propria noastra inima, in mijlocul lor naufragiul acesta creste in fiecare clipa tortura acestui naufragiu ma dizolva ma rupe - dar iata sora Lavinia cu ochii ei magnetici straniu arzind in singele meu ca doua ca o mie de plante aquatice fosforescente e unica insula in mijlocul acestui naufragiu disperant e unica tacere in mijlocul acestor valuri imense ale geamatului miinile ei serpuiesc ca niste caracatite tandre bratele ei transmit ca niste serpi calzi transparenti fiorul distilat al morfinei umerii ei elibereaza ca niste scoici vuietul surpat al dorintei si peste valurile geamatului peste dezolarea acestui naufragiu coapsele febrile magnifice ale sorei Lavinia au ceva din linistea din certitudinea maiestuoasa a inotului salvator pe care-l practica balenele dupa furtuna |
|||
Pune poezia Dintr-un jurnal de spital pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |