Crestea un stuf de albaspina
Ce inflorea voios la soare,
Umbrind o cruce in ruina
Pe valea Grecii rapitoare!
In drum, trasura ni s-oprise,
S-apropiindu-ne de cruce,
Din florile ce-mbobocise
Si ce aveau sa se usuce,
Rupsei o ramura-nflorita,
Si cugetai, ca chiar in groapa,
Speranta de-om nedespartita
Cu omu-odata nu se-ngroapa,
Ca de-nsoteste albaspina
Pe om, si-n moar te cu constanta,
Emblema ei de farmec plina
Nu striga celor vii: „Speranta?“
|