Aprecieri critice Alexandru Macedonski

"Constiinta esteticului il indreapta pe Macedonski spre rigoarea formei fixe. Rondelurile stau marturie a orgoliului sau de estet. Atat de cizelate si armonioase, ele devin practic inanalizabile tematic. Exista un anume moment in care incordarea lirei asupra sonoritatilor, asupra aspectelor formale ale cantecului lasa in umbra ideea poetica. incarcand savant expresia, se diminueaza forta samburelui ideatic. () Fiecare rondel in parte nu comunica decat placerea frumosului, dar toate la un loc instituie o stare, cuprind obsesia capitala a poetului: regasirea unui univers al linistii absolute, a unui univers ludic, delicat si blajin."
(Dana Dumitriu - Postfata la Al. Macedonski. Poezii, Editura Minerva, Bucuresti, 1972, p. 257)

"Poetul nu se inalta in lumea senina a poeziei si emotiei decat rar si rupandu-se cu greutate din lianele unei vieti «de jalnica nevroza», «de ura si tradare», de «dusmanie». Entuziasmul (macedonskian) este, asadar, altoit pe acelasi fond de nemultumire si pe aceeasi conceptie marunt pesimista a unei lumi de vrajba si de persecutie."
(E. Lovinescu - .Al. Macedonski", in Scrieri, voi. I, Critice,
EPL, Bucuresti, 1969, p. 282)

"Al. Macedonski viseaza sa schimbe poezia asa cum altii viseaza s-o scrie, si, lui, in fond, i se intampla mult mai rar sa nu fie inovator, decat sa nu fie poet. Starea normala a poetului este pentru Macedonski innoirea. Si cu toate acestea, el se pune mereu sub semnul traditiei. () Literatura romana cunoaste in cazul lui Macedonski prima drama a creatorului, cand constiinta poeziei se separa de poezie, merge contra ei. () Asa se explica ambiguitatea operei: epigonismul si curiozitatea pentru tot ce e nou, spiritul pasoptist, heliadismul si simbolismul. () Lirica lui Macedonski e o imensa tensiune a spiritului, refuzand ceea ce i se da si tanjind dupa ceea ce i se refuza, o aventura dincolo de orice securitate a tarmului, in largul nelinistit al oceanului. Pentru cel dintai poet modem, poezia nu mai este o certitudine, ci un miraj, Meka visata pururi si atinsa niciodata."
(Nicolae Manolescu - Metamorfozele poeziei, EPL, Bucuresti, 1968, pp. 7-l2)

"Profund subiectiv si egocentric, Macedonski scrie de fapt o opera cu un singur personaj (este cazul tuturor marilor poetilor romantici), cu tendinta exprimarii permanente a propriului eu, fara nici un fel de prejudecati si inhibitii. Si totdeauna intr-un mod atat de total si de absolut, incat acest egocentrism sfarseste prin a deveni o rara candoare si inocenta. () Opera sa are un «program» ascensional, o «cheie», exprimate cu atat de mare evidenta si intensitate, incat sfarseste prin a ne tulbura organic. Precum in fata oricarui «oracol» sau «mesaj», care misca, devine sugestiv, nu numai prin continut, ci prin insasi solemnitatea hieratica, sibilinica, a comunicarii sale. Patrunsa in esenta sa cea mai intima, ireductibila, poezia lui Macedonski transmite tocmai o astfel de emotie.*
(Adrian Marino - Opera lui Al. Macedonski, EPL, Bucuresti, 1967, pp. 342-352)

"Alexandru Macedonski a inaltat unul dintre mai insemnate monumente poetice ale limbii noastre. Originalitatea lui incontestabila, indrazneala conceptiilor si atitudinilor lui, farmecul cantecului sau, cand jubiland de bucurie, cand dulce si melancolic, forta si fecunditatea imaginatiei sale, armonia savanta a lirei pe care o instruna, nenumaratele-i initiative poetice care si-au gasit atati imitatori si continuatori, toate acestea fac din Macedonski unul din cei mai mari poeti ai literaturii romane."
(Tudor Vianu - "Scriitori romani" in Opere, voi. II, Editura
Minerva, Bucuresti, 1972, p. 519)

Poeziile poetului Alexandru Macedonski