O! poezie, pe cand toate in lume trec si-mbatranesc,
Cand nu mai sunt nici eu baiatul cu inima nevinovata,
Cand zilele copilariei sunt o ghirlanda scuturata,
In mine iar te regasesc,
O! Poezie.
Te regasesc si tot aceeasi: cu tinerete coronata;
Tot calatoare printre stele, sau din naltimea instelata
Tot coborand si printre oameni si rencepand sa rascolesti,
O! Poezie,
Tu singura nu-mbatranesti.
|