Cu ochi mari te urmaresc
Printre flori cu vii rasfrangeri,
Insa fratii tai sunt ingeri
Si mi-e visul omenesc,
Cu ochi mari te urmaresc.
Sunt migdali si albi si rozi
Si e iarba si e soare,
Umbra, apa soptitoare,
Viata, dragoste, nerozi.
Sunt migdali si albi si rozi.
Sub macesi si liliac
Canta insa taina veche
La ureche, la ureche,
Eu ti-as spune-o dupa plac,
Sub macesi si liliac.
|