Buffon laisse gronder l’envie,
C’est l’hommage de sa terreur.
Que peut sur l’clat de ta vie
Son obscure et lache fureur!
(LEBRUN)
Invidia neagra in van se tot lupta
C-o inima vila, perfida, conr upta.
Sa sfarme aceea ce voi ati creat,
Caci Iadul la cer uri s-atinga nu poate
Si-n sumbru-ntuneric Satana sa-noate
Mereu e fortat!
In van contra voastra pigmeii cuteaza
Sa-si verse veninul de care turbeaza,
Pigmeii ce-n lume nici urma nu las’!
Ei vor ca sa zboare cu aripi de ceara
Si lesne le-nmoaie lumina solara
Spre soare-nainte de-a face un pas!
Audacie mare pe dansii-i domneste
Cand micul lor suflet amar va huleste!
Triumful lor insa e-n veci momentan!
Byron n-a fost oare, chiar el, a lor prada?
Si-ndata pigmeii putura sa vada
Ca lupta in van!
O! Geniuri! voua aceasta cantare
Inchin, caci voi singuri fuserati in stare
Invidia oarba a nesocoti,
Urmand inainte pe calea frumoasa
Atata de dulce s-atat de spinoasa
Ce-atatia cuteaza a dispretui!
Si tie, junime, in care straluce
Scanteia cea sacra cu flacara-i dulce,
Debilele-mi versuri si tie dedic;
Mergi dar inainte si nu privi-n ur ma
Multimea de oameni compacti intr-o turma
Cu sufletul mic!
Derada! derada! fiintele brute
Si geniul vostru s-a voastra virtute!
Voi mergeti-nainte! Lasati-i pe ei!
Desfraul le roade si viata, si minte
Tartarul cel negru le este parinte!
La for ma sunt oameni, la suf let, pigmei.
|