I
De sidef si de-aur rosu sub al cer ului azur,
Zvelta insula apare, si sporeste minunata,
Sarutata cand de valuri, cand de vanturi asaltata
Printre-ocolul spumei albe, — crini regali, jur-imprejur.
Peste-al tar murilor silex palpiteaza-o-nflacarare,
Via purpura de sange a solarei agonii;
Mari flamanzi prin aer zboara spre-ale visului domnii:
Un imperiu de spatiu fara legi si granitare.
Ancoreaza, marinare! Iata: noaptea s-a lasat
Si tu, stanca solitara, fii cu bratele deschise:
’Ti sunt frate, caci ca tine sunt si culme si abise,
Si-ti aduc un corp in zdrente si un suflet sfasiat.
II
Seara palida, si-n ceruri, ochi de ingeri plini de raze
Adierea isi ascute frematarile pe stanci,
Se iuteste, se-ntremeaza, misca unda si-i da branci
Pana ce-n galop o pleaca de-a-n calare pe talaze.
Si, ca orga colosala, geme tot, — se vaita tot
Izbucneste-o disperare strigatoare catre astre,
Ce zambesc din pacea nalta a tariilor albastre,
Unde planset nu se varsa, nici suspine nu se scot.
Stralucitule Apollo, scut in contra rautatii,
Ajutor imi adu grabnic, razbunandu-ma de trai,
Si din pacea mea rapita, si din stinsii ani de mai,
Cel putin fa o licoare pentru cupa zeitatii.
III
A sperantei mangaiere ma renfasura treptat
Simt prea bine, buna zee ca e-n zarea departata,
Marea canta si-nfloreste, iar din unda spintecata
E Diana ce-o preceda pe talazul fermecat.
Si vibreaza cer si apa — Fire, om si providenta,
Sunt din nou iar bunatate, — imn din veacul legendar,
Si din trunchiul mort cum naste viata verdelui lastar,
Din cosciug, inchis aproape, iese zbor de biruinta.
Oh! si visul meu e tocmai c-ale undei leganari
Sidefat e cu nuante, ghirlandat de roze albe
Alabastr ul fruntii sale intruneste crini cu nalbe
Ce-n potire hieratici poarta mistice-mbatari.
IV
Luna! fin e insa tor tul de pe fusul tau de aur,
Si divin e sentimentul ce mariti cu valul roz,
Cand zefirii canta-n sistru, ori in f laut de rogoz
Cu magii de filomela, si cu tremolo de graur.
Toata zarea departarii e un viu margaritar
Sub stelara radiere a zambirilor de Sfinge,
Dar, din vreme-n alta, striga si se vaieta Syringe
In imensa dezolare de pe tarmul solitar.
Caci voind a lui s-o aiba, nimfa blonda, oricat plans-a,
Fu in trestie schimbata de nesatiul lui Pan,
Si a lui, fara speranta, a ramas din an in an,
Iar surorile, zadarnic, brate albe-ntind spre dansa.
V
Sub troiane de ninsoare zace stanca, zace val
E-nflorirea fara seaman de zapada selenara,
Ce prin aer se propaga ca un vis de primavara,
Ce-ar zambi din flori de piersic si rasunet de caval.
Coronata cu zambile, cu narcise presarata,
Catifea sau tesatura de brocart muiata-n fir,
Verdea unda ce, ici-colo, e un aur de Ophir,
Se rostogole alene de fiori cutremurata.
Prin vapaia azurie, ca scantei din ochi de bard,
Nuferi candizi, viorele, f lori albastre de cicoare,
Fulgerari de luciole, — giuvaiere miscatoare, —
Joaca-n raza luminoasa a electricului fard.
VI
Si chiar sufletul meu este raza, cantec si magie!
Si colorile din juru-mi, nimb al cerului divin,
Le beau sacra voluptate, ce ma-mbata ca un vin,
Iar intreaga mea faptura e intreaga armonie.
Vai de rai! fara-ncetare de-al lor aur torturati, —
Chinuiti de constiinta, — ingrijati fara-ncetare, —
Pentru ei, natura, vecinic, farmec n-are, — voce n-are,
Si sub stele sau sub soare trec ca mortii de-nghetati.
Rara gema, — blonda Lewki, — stanca unde, niciodata,
Nu s-a pus camin stator nic, ci camin intamplator,
Scanteiaza tot mai dulce, si arunca pe-al meu dor
Un ref lex din nalta pace de sub bolta-ti instelata.
|
