Tarmurile sunt departe, marea urla-nfuriata,
Luntrea cade sfaramata;
Tanarul pescar ce are cap de inger, corp de-atlet,
Inghitit se duce-ncet.
Bratul sau, in care muschii stau ca funii incordate,
E destins pe jumatate.
S-aplecandu-se pe gatu-i, al sau chip atins de val
Poarta-al mortii semn fatal.
S-a sfarsit! Dar sub faptura ce de-a lungu zace-ntinsa
Apa-n bratele-i cuprinsa,
De-o simtire nenteleasa e patrunsa pana jos
Si se misca zgomotos.
|