Noaptea de septembrie

In suf letu-mi de tanar era-ntuneric mare,
Eram ca si o barca lipsita de car maci,
Venisi, facusi lumina! Suflasi, si c-o suflare
Facusi sa-ntinda panze vaslasul nedibaci!
Prin funii, facusi vantul sa treaca-n armonie,
Si fiecare nota zbura pe cate-un val,
Priveam si fermecata, cereasca Poezie
Imi suradea voioasa sezand pe-un verde mal!
In jurul barcii mele, un stol de nereide
Venea ca sa se joace cu par ul raurand,
As fi putut chiar cerul atuncea a-l desfide,
Cu cerul eram insa, si cerul mi-era bland!
Zambeam la orice raza venea sa ma mangaie,
Eram senin si vesel si Orient si-Apus,
Si suf letu-mi intocmai ca fumul de tamaie
Pe-o nota de-ar monie se ridica in sus!
Furtuna de atuncea gemu trecand pe mare,
Catartele de trasnet cu zgomot s-au zdrobit
In voia soartei mele lovind cu nendurare,
Cereasca nalucire, de ce m-ai parasit?
M-a dus desigur vantul la maluri si pe mine,
Dar inima din pieptu-mi de stanci s-a sfasiat,
Si nu mai cred acuma in rau, si nici in bine
In por tul disperarii furtuna m-a bagat!

In lume de-am fost, insa, ursit de-o cruda soar ta,
Sa am sfarsitu-acesta, de-as face orisice,
Mai bine-ar fi fost poate sa-mi lasi simtirea moarta
Cand poti vorbi cu vorba, cu inima de ce?
Ai dat tu oare viata la inima-mi copila
Spre a putea mai bine sa sufere-ntr-o zi,
La nimenea sa n-afle nici crezamant, nici mila,
Si-n van de suferinte sa-ncerc a o pazi?
I-ai dat tu oare viata, dintr-insa spre a face
Femeia cea de uliti ce n-are vrun secret,
Prostituata vila, ce plange pentr u-a place,
Bacanta despletita l-al traiului banchet?
Si facla unor ganduri atata de funebre,
Pe loc ce se aprinse de ce sa n-o fi stins?
Caci lacrimile-aceste, de-ar ramanea celebre,
Si tot era mai bine in groapa rece-ntins!
Incai de-aveam pe lume vreo altfel de menire,
Incai de-as putea zice si eu ca am trait!
Dar nu; n-am trait inca, si-n scur ta-mi vietuire,
Abia mi-e dat a zice, atata: „Am iubit!“
O! Muza, vezi acuma cum viata ma doboara!
O! Muza, ai fost cruda favoarea ta sa-mi dai!
Ai zambet de sirena si sarutari ce-omoara,
Pe cand, nici imortale de-ajuns, pentru morti n-ai.