Sa nu te-nclini, e vremea vantului, a sortii, a craniului de frate-nfipt in lemnul portii. E ger si ninge-n tara Cus, precum a nins odata cand luna plina s-a schimbat in piatra blestemata
§
Nu cantari culorile, nu da masura, cearta fuiorul ce te-nvaluie si-ti adumbreste fata. Deschide Nordului ulcioarele si iarta alunecarea gandurilor seara, dimineata.
§
Tac! Canta osiile lumii. Sfintii nuferi, mari cat gandurile, nu se clatina cand suferi, perlele nu se-ntristeaza, muntii dorm sub apa. Langa templu inteleptul seamana si sapa.
§
Jur imprejur tasnesc molidul, zada, pinul, in pestera boleste cel din urma linx, aude sferele ce-si picura pelinul de viata si de moarte, logosul prelins.
§
Canta apele lui Heraclit si salta peste frunti minunea curgerii, inalta. Moara nevazuta macina rugina. Sa ne stingem in cascada laolalta!
Vara vechilor paftale: se revarsa noapte mare, giulgiuri cu mireasma suie spre luceferi galbeni, care trec prin valuri de otava, pretutindeni se aude murmurul apos de coase. Salcii, salcii funerare!
§
Unde-ai fost alaltaseara? Ai lasat cartea deschisa. Cautai entelechia samburilor de caisa? Eu in dar iti adusesem un razgand cu lant de aur. Unde-ai fost alaltavara, trup de miere interzisa?
§
Se tescuieste vinul, devenirea plange
prin vaduri si uluce, devenirea blanda.
in mine se infrunta valvatai de sange
si-mi ard pe dinauntru scheletul mainii stange.
§
Sub ploaia plumburie sunt ultimul rapus de molima uitarii, la putreda rascruce, in cripta doarme roiul lunecat de sus, care din mine mierea sau fierea o va duce.
§
Ce dar sa-ti fac, Melinda, la cununia ta, bratari fierbinti, inele, lanturi, sponci, lacata, ori sa-ti intind un pumn din apa ce lovea in stanca langa care am murit odata?
|