Ma-ntorc pe grind, sub gerul lunii iarasi, la murmurul cuvintelor batrane. Coboara peste vizuina clipei o liniste curata ca o teorema.
As vrea-n adancul meu sa stau de veghe, sa nu ma-ncercuiasca din intuneric somnul, sa nu poftesc, precum intotdeauna, gradina darurilor nepartinitoare, aroma marului pietros ingaduit fapturii.
O, Boala, limpezeste-mi staruinta,
subtie-mi sangele taras din vine,
ridica-ma, dintre ciulini, la tine,
alunga cainii verzi ce ma pandesc din ceata,
ajuta-ma sa nu zic eu, nici da-mi, nici lasa-mi,
ci bantuie-ma molcom la rastimpuri,
cand fug natang sau tremur ca o salbaticiune!
|