Tremura in capcana stravezie
A privirii mele :
"Oh, obositor de simpli sunt oamenii", i-am spus
Si l-am lasat sa cada pe asfalt.
El era insusi homunculul H :
Ultimul din rasa celor coborati din luna,
O dinastie ciudata, palpaitoare.
Era marunt, plin de par, cu craniul fosforescent,
Ca o bila arzand pe pavaj se rostogolea
"Stai, i-am spus, vad ca nimic nu te doare"
Si cu cele doua gheare albastre orbecaiam
Pe asfalt "stai, i-am spus,
Mai multe propozitii frumoase
Si celulele imi sunt inca proaspete".
El insa disparuse dupa macelaria din colt
Pe care scria cu litere albe, mari : CARNE
pasare De vita
porc.
|