Mi-am plasmuit un suflet din tandari de bolid,
Aerian si aspru, cu nostalgii de vid.
Sori stinsi si-au stors cenusa din hauri sa inchege
Naprasnicele aschii de mii de ani pribege.
Ecouri adunate din haosul astral
Mai greu si-acum in asprul meu suflet mineral,
Cu fire de-aur smulse solarelor sisteme,
Mai repede ca vremea alunecand prin vreme.
Fulg de nemarginire in coaja de pamant, in inima port dorul pustiilor senine. Cand clipa pamanteana apasa greu pe gand Desfasur albul viscol al stelelor in mine.
Mi-e dat sa-mi caut timpul zburand din era-n era Si sa colind, eratic, prin secolii glodosi. Tot ce-i contrast m-atrage, si-n mine, ca-ntr-o sera Cresc palmieri alaturi de cactusii bubosi.
Am aruncat la harburi cantarul nemuririi Si ciutura cu glorii banale de cismea, Si cumpanindu-mi visul cu ranjetul satirii Fac lumea dupa chipul si-asemanarea mea.
Sunt cel dintai Geneza-n batjocura sa-mi ieu.
Eu singur imi sunt sarpe in paradisul meu.
Cu inima-nclestata in coama unui vers
imi joc pe Prometeul gonit din univers.
imi bat in piept tarusuri fatarnice de ruga.
Schimb perlele-n graunte si fac din inger sluga.
in balta omenirii scuip larg si linistit.
Viata cu trup de aur si solzi de glod mi-i draga,
Cum drag imi va fi vantul ce-mi va deschide, larga,
Poarta pe care intri, culcat, in infinit.
|