Ce dup-amiezi ciudate invaluite-n vis !
Izvoarele amintirii in suflet s-au deschis,
Rani vechi cu sange proaspat mocnind sub clipa, treze.
Si doruri ruginite prind iarasi sa vibreze
Cand vremea-ncetinita si-ntinde apa grea.
Simt cum intreaga-mi viata aluneca in ea
Si cum eu insumi vreme ma fac, magie rara !
In mine-atunci o lume vrajita se coboara :
Amestec de anotimpuri, de dimineti si seri.
Alcatuind o lume gasita nicaieri,
In care se-ntretaie ca niste zvonuri line
Atatea visuri toate cate-au trecut prin mine
De la-nceputul celei mai vechi copilarii.
Prin vinete meleaguri cu ceruri brumarii,
Pe-un drum mereu acelasi si altu-ntotdeauna
Pornesc cu Pasarila sa strang in brate luna
Dar mult nu stau in tara povestilor, si-acum
Ma-ntampina o toamna cu despletiri de fum .-
Vazduhu-ngalbeneste ca o matase veche,
Flasnete ofilite imi tiuie-n ureche
Si simt miros de frunze ce ard, gramezi, prin curti
Durata mea de astazi cu anii tot mai scurti
Ma-ndeamna-n amintire sa fac mai lungi popasuri ;
Si vremea n-o mai masur cu clipe si cu ceasuri,
Caci hronos mie insumi sunt si, mag subtil,
Schimb timpul meu de-acuma cu timpu-mi de copil.
O, farmec fara nume, feerica naframa, Pe care-o ridicare de gene o destrama, Rascruce-a zilei intre amiaza si-nserat, Gand in aceeasi clipa rostit si spulberat ! Aiunge-voi vreodata pe cai nemijlocite
Sa aflu talcul noua cuvintelor tocite
Si sa cuprind statornic cu tainice dovezi
Miracolul acestor ciudate dup-amiezi ?
|