E noapte, vint si ploaie. Ma simt asa de singur,
Si gindul ma transporta pribeag in departare,
In lumea amintirii - o lume fermecata -
Si inima-mi palpita nebuna-n disperare.
Ce viata e in urma ! dar oare am trait-o ?
Si repezi ca v'frtejuri icoane adorate
Rasar din umbra vremii, mai scumpe, mai frumoase,
Si-mi spun cu nerabdare de multe si uitate :
O casa mica, alba, cu flori pe la ferestre,
in fata o gradina si plopi inalti in poarta,
O mama slaba, blinda si-o fata vesnic trista
Azi vintul imi sopteste : "Copila este moarta"
E frig si ploaia curge intr-una, monotona Ma simt asa de singur, pe cind in departare Nebun alearga gindul, alearga si ma duce, Si inima imi bate incet, de parca moare.
|