| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
1907
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Alexandru Vlahuta
|
|||
|
|
|||
| Minciuna sta cu regele la masa Doar asta-i cam de multisor poveste: De cand sunt regi, de cand minciuna este, Duc laolalta cea mai buna casa. O, sunt atatea de facut, vezi bine, De-atatea griji e-mpresurat un rege! Atatea-s de aflat! Si, se-ntelege, Scutarul lui nu poate fi oricine. - Ce tara fericita, maiestate! Se lafaieste guresa Minciuna. Ca numai Dumnezeu te-a pus - cununa De-ntelepciune si de bunatate - Pastor acestui neam, ce sta sa piara, Ce nici nu s-ar mai sti c-a fost, sarmanul, De nu-si afla sub schiptrul tau limanul, De nu-ti sta-n mana bulgare de ceara. Ca tu salbatici ai gasit aice, Salbatici, si misei, si prosti de-a randul, S-o saracie cum nu-ti dai cu gandul Dar faci un semn, si-ncep sa se ridice Ostiri, cetati, palate - lume noua, Izvoarele vietii se desfunda; De pretutindeni bogatii inunda, Si tu le-mparti cu mainile-amandoua. Azi la cuprinsul tau ravneste-o lume. E-o veselie s-un belsug in tara, Ca vin si guri flamande de pe-afara, Tot crugul suna de slavitu-ti nume. Ia uita-te, pamantul ce-mbracat e Cresc flori pe unde calci, si rade firea. Tu-mparti norocul numai cu privirea. Incai taranii zburda pe la sate! Si-i place regelui. E lucru mare Cum farmeca pe regi Minciuna. Drept e Ca ea, de mult, pe-a tronurilor trepte A fost cea mai aleasa desfatare. - Maria-ta, e un strain afara, Cam trentaros, dar pare-un om de seama, Si Adevarul parc-a zis ca-l cheama De unde-o fi ca nu-i de-aici din tara. Minciuna palida-si topeste glasul: - O, nu-l primiti! il stiu, e vestitorul De rau, ce face pe-atotstiutorul Si vede prabusirea la tot pasul. E cel ce impotriva ta conspira, Invidia in inima lui geme Si gura lui e plina de blesteme. Tu nu poti auzi ce vorbe-nsira - Si totusi, zice regele, sa vie! Dovada ca chiar la palat Minciuna Nu e biruitoare-ntotdeauna. Fac si monarhii cate-o nebunie Privind in ochii regelui, strainul, Cu bratele pe piept incrucisate, Raspica vorba: -Tara, maiestate, E-n durat greu. Tu nu-i auzi suspinul, Caci muzici canta-n juru-ti. Si slugarnici Adormitori, ca-n zid, te-mpresurara, De nu mai poti vedea pe cei de-afara, Pe bunii tai supusi - cei multi si harnici Ca n-ai cercat spre ei sa-ti spinteci cale, Sa stii si-n tara ta ce suflet bate. N-ai vrut decat spinari incovoiate Si guri deschise laudelor tale. Ca de-a fost om sa-ti steie drept in fata, Ca pe-un vrajmas l-ai departat de tine. Batranii pier. Dar oaste noua vine, Si dureroase lucruri mai invata! Parazi, decor de teatru, luminatii, Tot ce pe vulg si pe copii insala, Aceasta-i toata slava ta regala. Pe tristul gol din juru-ti - decoratii! Tu-n tara asta nu vezi decat raiul Ce-ai tai ti-1 ticluiesc intr-o clipita; Ruina-i sub hartia poleita, Sub crangi de brad trosneste putregaiul, Dar tu esti fericit. Lingusitorii inalta imnuri proslavirii tale Si fac sa n-auzi cantecul de jale Cu care-si adorm foamea prasitorii. Nu ti-ai iubit poporul, maiestate! Sau nu l-ai inteles, si e totuna, De sus si pana jos s-a-ntins Minciuna Ea leaga si dezleaga-n tara toate. Iar ca sa-ti dea o spuma de marire, Ca pe-un copil te poarta si-ti arata Sclipiri si flori Afla-vei tu vrodata Cumplita vremilor destainuire? Si ce sperante se puneau in tine, Ce vesel ti-a iesit poporu-n cale, Cu paine si cu sare! Osanale! Mantuitorul lui credea ca-i vine. Ce vesel ti-a iesit poporu-n cale! Si ce credinta trist-o sa-i ramana; Ca n-ai putut spre el intinde-o mana, Din greaua platos-a trufiei tale! C-acestea nu l-au desteptat pe rege, Ca Adevarul a fost dat afara Si slugile l-au imbrancit pe scara, Fireste, de la sine se-ntelege. Trec anii. Si ce dulce-i amagirea! " Tu zeu esti printre regi! Marire tie!" in jiltu-i moale, tolanita, scrie Cu pana ei de aur Lingusirea. De-abia se ispraveste-o sarbatoare, Si-ncepe alta. Muzicile canta Imbraca-te-n podoabe, tara sfanta, Sa nu mai stie nimeni ce te doare! Dar, ce e, Doamne, vuietul acesta? Ce-i hreamatul acesta care creste? Se zguduie pamantul si mugeste, Ca marea, cand o biciuie tempesta. Se-nalta flacari, brate desperate, Spre ceru-ntunecat, pustiu si rece. Naprasnic vantul nebuniii trece Si spulbera noianul de pacate. in vaiete se prabuseste-o lume Cladita pe minciuni. Dar ce manie! Cum suiera cumplita vijelie! Sar fratii intre ei sa se zugrume. Uscata brazda cere iarasi sange. Femei cu parul despletit, nebune, Si-asmut copiii la omor. Genune, Puhoi de ura ce zagazu-si frange! Deschide ochii mari batranul rege Si, tremurand, din jiltu-i se ridica. Au cine linistea lui scumpa-i strica? S-al vremii rost el tot nu-l intelege. |
|||
Pune poezia 1907 pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |