Dormi in pace

De ce fulger cazi pe-un templu, spinteci bolta
ta sfin ita
Si in andari crapi icoana Maicii Domnului, trasnita?
De ce-a=terni omatul iernei peste floarea lui april
S-un lin oliu pe obrazul visatorului copil?
Pentru ce iai doua inimi, caror tata zici ca e=ti,
Si, topindu-le in focul tinere ii, le urse=ti
Dor cu dor sa-=i impleteasca, prinse-n dragoste nebuna,
Si c`nd se iubesc mai dulce =i-=i fac visuri impreuna,
Din senin i i vine-o toana: zv`rli ar`na peste una,
Iar pe cea stinghera neagra jale pentru totdeauna!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Doamne, iarta-i pe aceia cari-ncep sa se-ndoiasca.
Sunt dureri prea grele-adesea pentr-o inim-omeneasca!
O, de-ai =ti c`t am iubit-o =i c`t sufar, m-ai ierta
Ca-ntr-un timp pierdui credin a in dumnezeirea ta!
Era t`nara, frumoasa. Vai, =i cum o mistuise
Boala. Parc-o vad, c`nd m`na-i slaba intinz`ndu-mi zise:
Ce te ui i a=a la mine M-am facut ur`ta =tiu!
Si-ncepu sa pl`nga,-ntr-insa pl`nsul doar mai era viu!
Ochii mari, dar stin=i, sub alba-i frunte i se ad`ncise,
Si pe vinetele-i buze un sur`s incremenise.
Cum parea de-mbatr`nita-n nembl`nzita mor ii gheara!
C`nd, sub galbena lumina a unei faclii de ceara,
I=i da duhul, lini=tita, ca un Mesia pe cruce,
Am sim it atuncea, Doamne, ca din suflet mi se duce
P`n =i drojdia credin ei ce-o purtam fiin ei tale.
Si mi-am zis: Desigur, pasul pe-a vie ii noastre cale
Nimeni alt nu ni-l indreapta: dumnezei ne suntem noi.
Lumea asta-mbatr`nita in mizerii =i nevoi

Singura se c`rmuie=te. Piatra, floare, astru, om,
Toate-au izvor`t, in noaptea vremilor, dintr-un atom,
R`nd pe r`nd, una din alta, fara =tirea nimanui.
Tot ce Biblia ne c`nta dec`t o poveste nu-i.
Iehova, erou din basmul Bibliei iadul cu munci,
Ingeri, rai o-nchipuire!
Astfel cugetam atunci.
Dar, c`nd parasii odaia plina de inghe ul mor ii
Si ie=ii sub minunata bolta instelat-a nop ii,
Luna gale=a-n vazduhuri, de a pururi plutitoare,
Revarsa at`ta farmec, =i-n a=a sf`nta splendoare
S-arata vederii mele, ca ma-nfiorai deodata
Si-mi zisei: E cu putin a sa fim tot dintr-o bucata?
Eu clipa de lut, =i d`nsa ve=nicia de lumina!
Eu urasc =i pl`ng, ea trece z`mbitoare =i senina
Eu ma t`r`i prin noroaie, ea plute=te-n cer albastru
C`ta departare, Doamne, de la vierme p`n la astru!
Dar cum luneca prin stele, fara sa le-atinga? Cine
M`n-at`tea lumi, cu paza, pe cararile senine?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
A, ce mic, =i ce netrebnic m-am sim it atunci-naintea
Marii straluciri ce-n raze-i inima-mi scalda =i mintea!
Si ad`nc smerit, cucernic, pocait in fa a lunii,
Slava =i-nchinare-adus-am bunului stap`n al lumii.
Dormi, iubito, dormi in tihna. N-am venit sa- i tulbur
somnul.
Am venit sa-mi plec genunchii =-a mea inima spre
Domnul.