Pe catafalc intinsa, de flori impresurata,
Sta alba =i frumoasa. La cap ii ard faclii.
In jurul ei s-aduna mul imea-nfiorata,
Ce-n pl`ns fara de lacrimi durerea =i-o arata,
Caci gurile sunt multe =i min ile-s pustii.
Ea doarme, =i pe chipu-i de sf`nta lumineaza
Misteriosul z`mbet al lini=tii de veci.
Pe lustrul frun ii joaca a geniului raza,
Si-n maiestatea mor ii ea pare ca viseaza,
La piept in`ndu-=i crucea sub degetele-i reci.
A=a o iau pe bra e in haina-i de mireasa,
Si-n c`ntece de preo i o culca in sicriu.
Cu talpile-nainte incet o scot din casa.
Pl`ng`nd, ai sai o cheama. In urma ei se lasa
Pe toate-nghe ul mor ii mu enie, pustiu.
Cu ochii plini de lacrimi, duiosul ei parinte
Pe migalite r`nduri sta nop i intregi plecat:
Sunt g`ndurile moartei, sunt urmele ei sfinte
S-acum el in elege:
Sa poarte-at`ta minte
Un cap a=a de t`nar, a fost de neiertat.
|