Amicului meu Delavrancea
Tinere, ce- i str`ngi in palme t`mplele infierb`ntate,
Pe cand mintea ta, in friguri, ca o flacara se zbate,
Nabu=ita inlauntru, daca, dupa nop i de truda,
Migalind vorba cu vorba, c-o-ndaratnicie cruda,
Ai ajuns sa- i legi in stihuri vro durere, sau vrun vis,
Nu- i intemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris,
Nici nu te-mbata de vorba cui ar sta sa te admire!
In dezordinea vie ii inec`nd a ta g`ndire,
Si sparg`nd smal ul de forme =i de amagiri ce-ascunde
Miezul urilor eterne =-al durerilor profunde,
Vei vedea c`t de fatala-i du=mania celorlal i,
C`nd deasupra lor talentul i-a dat aripi sa te-nal i
Si c`nd lene=a lor minte, data pe g`ndiri u=oare,
Se impiedica de-o munca ce-o cutremura =-o doare.
Fermeca i de-o ciripire lini=tita =i dulceaga,
Adormi i de vorbe goale, cum vrei tu sa- i in eleaga
Versul incarcat de g`nduri, =i cum crezi c-au sa te ierte,
C`nd ii smulgi din pacea frazei sunatoare =i de=erte?
Nu, nu te-a=tepta sa- i fie cu flori calea samanata,
Munca de artist e cruda, =i e trist-a ei rasplata.
Ars de-a pururea de setea formelor nepieritoare,
Cu dorin a ta maestrul neput`nd sa se masoare,
C`te visuri nu- i intuneci tu, cinstit, preot al artei,
In discurajarea trista de-a vedea c`t de departe-i
Strofa ce-ai purtat-o-n minte de cea scoasa la lumina!
Ame it, trudit, pe m`na capul greu i se inchina,
Si suspini amar de mila frumuse ii care- i moare
Zugrumata-n inchisoarea vorbelor nencapatoare.
Si dac-ai putut alege =i-ntrupa vreo icoana
Din de=arta, viforoasa existen ei tale goana,
Cum vrei tu ca in pervazul altor min i, alta lumina
Imbrac`nd-o, sa ram`ie tot icoana ta, senina?
Fiecare in ingusta-i minte, c`nd va fi s-o prinda,
Str`mba =i mototolita, ca-ntr-un ciob prost de oglinda,
Va vedea-o-n el, patata de-a lui proprie prostie.
A, sunt ferici i aceia caror nu li-i dat sa =tie
A crearii dureri sfinte, =i pe care ii imbata
Ritmul generos in care i=i scriu proza nesarata,
Toaca bunelor silabe, =i duioasa-ncredin are
Ca-nsemna i cu stema-n frunte, ce-au scris ei e lucru
mare!
Al acestora-i triumful: vecinic fe ele senine,
Drep i, infumura i, c-un z`mbet protector privesc la tine.
Ei sunt veseli: au o gloata de naivi ca sa-i admire,
Si se-ngra=a de prostie, de noroc =i nesim ire.
Caci cuvintele blajine =i nimicurile lor,
Dezmierd`nd frumos urechea, cad in gustul tuturor.
S-or gasi =i pentru tine, suflet generos =i mare,
S-inca mul i, ca sa- i arunce un cuv`nt de-ncurajare.
Vei avea cinstea sa intri =i prin casele bogate,
Unde i-or intinde m`na, c-o-ngrijita bunatate,
Doamne mari, cari-=i vor face ochii mici ca sa te vada,
Tineri parfuma i, de spirit, sclivisi i ca de parada,
Si domni gravi, plini de afaceri, ce te-or intreba discret:
Cam ce suma sa c`=tige cu-a lui versuri un poet!
Si vei sta cu ei la masa A dar ia aminte bine,
Ca-n bonton sunt pravili grele pentr-un necioplit ca tine,
Te paze=te, sa nu vatami a lor gusturi rafinate.
In discu ii orice-ar zice lasa-i, da-le lor dreptate.
Anecdota, calamburul acolo fiind la pre
Cata-le prin almanahuri, =i vei trece de iste .
Pan-atunci, neav`nd spirit, nu prea-ntinde vorba multa;
Nici sa taci a=a intruna, caci tacerea ta-i insulta
Dupa masa se-n elege doamnele te vor ruga,
Cu obi=nuitul z`mbet, ca sa le cite=ti ceva.
Tu, mi=cat de-at`ta cinste, i i sco i foile indata,
Sfiicios cat`nd la lumea ce-mprejurul tau sta roata,
Te inchei frumos la haina =i incepi. Una suspina,
Alta r`de, face semne =i s-apleaca spre vecina.
Conversa ia incepe: de copii, de slugi, de rochii
Are haz , =opte=te gazda, spion`ndu-te cu ochii.
Uf, ce anost! Cine-i asta? intr-un col se-ntreaba doua.
De, inchipuie- i, saracul! de pove=ti ne arde noua?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
A, s-a ispravit! Din vorba se-ntrerup pentr-un
moment;
Fiecare se sile=te sa- i arunce-un compliment:
Inspirat a i fost de muze! Prea frumoasa poezie!
Nu uita c-aci se cere sa ro=e=ti de modestie.
Datoria ta facuta po i sa te retragi cuminte.
Doamnele-=i reiau in pace vorba lor de mai nainte.
Spune-acum daca- i sur`de o asemenea via a,
Si de crezi ca e o soarta fericita =i marea a
De-a lasa acestor oameni dreptul sa te umileasca!
Caci, pentr-un sarac ce simte, nu e rana sufleteasca
Mai grozava dec`t mila rea =i dispre uitoare
Cu care-l privesc boga ii din de=arta lor splendoare!
Ce? At`ta timp sa cau i dureroasa intrupare
A unei lumini de-o clipa ce-n via a ta rasare,
Si din haosul de g`nduri s-alegi sfintele icoane,
Ca sa faci frumos cu ele la boieri =i la cocoane?
Dar ar fi sa te cutremuri de dezgust =i de ru=ine
C`nd ai =ti cu ce-ng`mfare, ce de sus privesc la tine
To i neghiobii ce- i dau m`na socotind ca- i fac
onoare!
Si mai vii sa-nfr`ngi dispre ul nesim irii z`mbitoare
S-al biletelor de banca cu ce-ai scris cu ce-ai
g`ndit?
Cine vrei sa te-n eleaga, saltimbanc nenorocit?
A, nu- i tavali talentul prin saloanele bogate,
Unde capul nu g`nde=te, unde inima nu bate
Dec`t dup-o anumita =i stupida invoiala,
Unde omul i-o papu=a, =i via a o spoiala!
Fugi de z`mbetul fa arnic =i de str`ngerea de m`na
A acestor ma=ti ce firea omeneasca o ing`na
Fugi. E-un vicleim ridicul, monoton din cale-afara;
Ve=nica de=artaciune ine capatul de sfara!
Suflet inecat de g`nduri sfinte =i nepieritoare,
Lasa- i clipele vie ii in elept sa se strecoare,
Rasarind de pe-a lor urme dungi ne=terse de lumina;
Si de vrei sa- i deie arta m`ng`ierea ei senina,
Ca un pustnic te inchide in odaia ta saraca,
Si dorin elor de=erte porunce=te-le sa taca:
Lumea ce ai fost visat-o neafl`nd-o nicairea,
Cauta- i in tine insu i lini=tea =i fericirea.
|
