Pacatuit-a omul in vremuri fericite,
C`nd nu-i lipsea nimica, nici hrana, nici odihna,
C`nd n-avea a se teme de zile amar`te,
C`nd roaba-i era lumea =i el domnea in tihna.
Pam`ntul, inca proaspat, patatu-s-a de s`nge
C`nd lumea era larga =i oamenii pu ini,
C`nd nimenea, sub soare, n-avea de ce se pl`nge,
C`nd cerul n-avea trasnet =i nici pam`ntul spini.
Si vre i ca astazi omul sa nu pacatuiasca?
C`nd grijile-l apasa, nevoile-l muncesc,
C`nd el se vede-n lume menit sa patimeasca,
C`nd ralele-l fram`nta, =i poftele-l robesc!
Si vre i sa n-avem Caini, c`nd e nepotrivire,
Si ura =i cruzime in neamul omenesc,
C`nd neagra du=manie =i lacoma r`vnire
De-a pururea-ncuibate in inimi clocotesc!
Nu, nu; din nop i pierdute in vremuri departate
Blastemul sta pe oameni, in veci vor suferi,
Si r`vna, =i ispita, =i negrele pacate
Nascutu-s-au cu lumea, cu lumea vor pieri!
|