Lut insufle it de raza vecinicei dumnezeiri,
Aluat in care cerul cu pam`ntu-i plamadit,
Tainica veriga care leaga cele doua firi:
Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit.
Vierme tavalit in tina, care mu=ti din cer cu din ii,
Urie= seme , pe care o suflare te doboara,
Tu, a carui m`na scurma maruntaiele =tiin ii
Si a carui cugetare ia nimicul drept comoara,
In zadar te-ncerci a rupe p`nza care te desparte
De enigma nepatrunsa: Ce a fost? =i ce va fi?
Cartea facerii e noapte, iara cealalta carte
Nu e scrisa, sau de-i scrisa, nu i-e dat a o citi.
Ai in fa a =i la spate doua semne de-ntrebare,
Tu- i trude=ti, sarmane, mintea ca sa afli vrun
raspuns;
Ratacind ca un nemernic pe a vremurilor mare,
Cerci zadarnica cercare in noianul nepatruns.
Si c`nd mintea ta zdrobita de nebuna-i alergare
Abia poate sa mai iasa din a vremii ad`ncime,
Si c`nd vezi ca ziditorul n-a lasat un drum pe care
Sa se urce orbul vierme p`n la sf`nta-i inal ime,
Tu turbezi, nesocotite, =i in oarba ta m`nie
Strigi: O, nu! dumnezeirea nu e dec`t o parere,
O naluca nascocita de-a norodului prostie!
Creatorul e natura Ea e singura putere!
Vreme, haos, ceruri, r`de i! Microscopica furnica,
Sp`nzurata de-o luneta, va patrunde, va strive=te!
Ea masoara infinitul, intunericul despica
Inaintea Creaturii, Creator, te umile=te!
|