(A treia carte a Imparatilor, , -)
Eu am vazut imtunecime
In cer — si surd gemea pamantul.
Furtuni, a cetilor desime,
Urland, ducea cu sine vantul
Paduri voinici, ca-n secerare,
Si munti in ape au cazut
Spre cer strigat-am cu glas tare,
Dar in furtuni si tulburare,
Pe Dumnezeu nu L-am vazut
Si iata: — Vai nemarginite
Si dealuri-nalte, departate,
Cu stanci de munte-acoperite
Si zori, ca-n fum infasurate,
Deodata ochiul mi-a zarit;
Si tresarind cu frica mare
Spre cer am indreptat chemare,
Dar urma sfintelor picioare
Eu nici aicea n-am gasit.
Si iarasi vad minune noua:
Ros-sangeratic cer ul arde
Dintr-insul ploi de fulger ploua,
Ducandu-se-n vartej departe.
Si toate ard, de foc aprinse,
Si suf letu-mi inspaimanteaza,
Dar focuri si sageti nestinse,
Pe Domnul nu-L infatoseaza.
Dar iata — liniste cereasca;
Sunt plin de sfinte presimtiri —
La rasarit incep sa creasca
Lumini de aur, straluciri.
Dorinta tainica ma face
Acolo sufletul sa-mi zboare:
In raze vii, stralucitoare,
In sfanta liniste si pace,
Eu, impacat, voios Il simt
Pe Cel din vecinicie sfant.
|