I
Libanul a dat chedrii
Si aur ul Ofirul,
Alesu-si-a Sidonul,
Eghiptul falnic, Tirul
Tot ce avea mai mare,
Mai vederat, mai rar,
La facerea acestui
Dumnezeiesc altar.
Aicea, toata mintea,
Puterea omeneasca,
Pe cer ul cu pamantul
Voit-au sa uneasca,
Voit-au sa-mpreune
Pe om cu Dumnezeu:
Usor era atuncea
Ce este-acuma greu.
Frumoasa Palestina
Pusese sa ridice
Biserica cea mare
Lui Savaoth — se zice.
Mai patruzeci si sase
De ani a fost lucrata,
Cu mar mura si aur
Spoita si-mbracata.
Era o fericire
Nespusa a vedea
Cum marmura cea alba
In flori se impletea
Cu aur, pietre scumpe,
Cu lemnuri felurite;
Cum se ridica-n ceruri
Coloanele-ascutite*.
* Stalpii.
Si grinzile inalte
De jos de-abia se vad,
Usorii stalpi in aer,
In raze se prevad.
Cand ziua alba-nuntru
Stralucitoare cade,
Cum ea de-odata-nvie
Lumina minunata,
Incat si cel mai negru,
Intunecos si rau
Si cel mai vrednic suf let
Vedea pe Dumnezeu
In mijlocul acestor
Lumini stralucitoare,
Inconjurat de stele,
Inconjurat de soare.
II
Aici, in locu-acesta,
In Israel sfintit,
Hristos in ziua ceea
Bland, falnic au venit.
Si ochii sai primblandu-si
Prin straluciri, lumina,
Care ardea in ziua
De soare, aur plina
Privind senin acele
Coloane de porfir*
* Un fel de pietre scumpe.
Marete-mpodobite
Cu aur de Ofir,
In fata celui rosu
Granit nespus de tare
A marmurei* ca chipul
Fr umoaselor fecioare,
In locul rugaciunii
S-al darului ceresc,
Unde scarbitii oameni
Durerea-si potolesc,
Aici unde se pleaca
Genunchiul cu plansoare
Si ochii varsa lacrimi
Si fruntile — sudoare;
Iubirea negraita
Adanca, mare, sfanta
In inima patr unde
Ca o lucire blanda;
Pe mic il face mare,
Pe mare-l face mic,
Maria omeneasca
Zdrobeste in nimic;
In locul unde lina,
Netulburata pace
Din umbre trecatoare
Oglinzi de soare face,
Vazut-au Domnul nostr u
* Un fel de marmura.
O mare spurcaciune:
Pe piatra, unde numai
Genunchi plecat se pune,
Hristos gasit-au marfa
Si aur si argint,
Iar primprejur — pe-aceia
Ce spurca lucrul sfant:
Gasit-au targovetii
Pungasi si vanzatori
De vite pentru jertfa,
Vicleni amagitori;
Pe cei ce schimba banii,
Herghelegii, vacari,
Cu vietile pierdute,
Cu inimi de talhari;
Pe cei ce-si vand si cinstea
Si sufletul intreg
Si zilele lor toate
In viclesug petrec,
Pe cei misei ce nu stiu,
Nu vad alta nimic:
Un Dumnezeu — argintul,
Credinta li-i castig.
Si lucruri ne-auzite!
Afara de vacari
Cu vietile pierdute,
Cu inimi de talhari,
Afar’ de schimbatorii
De bani, ai caror limba
Deodata cu schimbarea
Car neste si se schimba,
In hramul lui Iehova*
Hristos au dat de boi,
Buhai gatiti, porumbiti
De vindere si oi
De vindere asemeni:
Pe-atunci iudeul care
Putea mai mult sa vanda
Se numara mai mare.
Asa o miselie
Hristos in hram gasit-au
Si in manie mare
Atuncea El venit-au,
Atuncea El, cuvantul
Lui Dumnezeu, El, Mielul
Cel bland, au dat afara
Talharii de tot felul
Din hramul Palestinei,
Pe vamesi — iudei,
Pe vanzatori de jertfa,
Pe ceialalti misei,
Masutele cu banii
Le-au rasturnat pe toate,
Facand bici de franghie.
In sfanta Lui dreptate
Gonit-au targovetii
* Asa il numeau izraelitii pe Dumnezeu.
Si schimbatorii toti
Ai banilor de jertfa
Afara ca pe hoti.
Au zis Hristos — s-auda
Destrabalata gloata,
Sa ieie-aminte lumea
In rautati scaldata:
„Nu faceti voi, pierdutii
Fatar nici carturari,
A Tatalui meu casa
Cuib mare de talhari“.
Aprilie
