Dupa Nadson
I
Hristos se roaga. Sange cade
Din fruntea lui in picaturi
Pentru a lumii rautate,
A omului pacate, uri.
Dumnezeiasca-nsuf letire
Ii arde-n ochii Lui senini,
Si cu o jalnica zambire
El rabda-a crucii chinuire,
Cununa aspra cea de spini.
Pe langa cruce stau in roata
Multimi de oameni. Uneori
Intunecata, oarba gloata,
De ras bufneste miscator,
Si nu pricepe, nu gandeste,
Pe Cine il obijduieste
Cu rasul batjocoritor,
Ce a facut El, de la chin
Ca pe un rau L-a osandit?
Si ce vrajmas de ura plin
La Dumnezeu s-a indarjit?
Cu-a dragostei invatatura
El bland, in lume a intrat,
A patimit si s-a rugat;
Iar lumea in nespusa ura
Cu sangele Lui s-a patat.
II
Sfarsitu-s-a!
O noapte blanda
Ardea-n albastre inaltimi,
Ea lumina cetatea sfanta
Si largile imprejurimi.
Lumina lunii ganditoare
Cand s-ascundea in nourasi,
Cand s-aprindea tremuratoare
Deasupra sfantului oras.
Si a Golgothei. Jos in ceata,
Din munte targul se vedea,
Iar sus, in pacea lor mareata,
Trei cruci inalte innegrea:
Pe cele doua spanzurati
Se mai vedeau cei rastigniti,
Si slabi, la fete-ngalbeniti,
Erau de luna luminati.
Iar pe-a treia nimeni nu-i.
Pazit de ucenicii Lui,
A fost Hristos luat usor;
Cu mare jale ingropat
Si piatra gropii I-au udat
Cel de pe urma plans al lor
III
A cui plansoare tainuita
Asculta cea de mijloc cruce?
Fiinta-aceasta necajita
De unde soar ta o aduce?
Nadajduind la vindecare
Ea peste mari si peste tari
Venit-a, poate, usurare
Sa-i deie Cel trimis din cer?
Era de-acum cu rugaciune
’Naintea lui Hristos sa cada
Si iata, cu amaraciune,
Aude vestea minunata:
Cel ce a dragostei lumini
In rele inimi a aprins,
Stapan, ce n-a stiut stapani
Si toata jalea-n lume-a stins,
Sfarsitu-s-a batjocorit,
In chinuri grele necajit
Ori poate-un tainic ucenic
Plecandu-si capul arzator
La cr uce-si varsa al lui dor,
Plangand ca pr uncusor ul mic?
Un pacatos ne pocait
La cruce, poate, a venit,
Aici sa-si verse pocainta?
Nu — ii Iuda. Nu dorinta
De rugaciune l-a adus
La cr ucea Domnului Iisus:
A se ruga el nu putea
Cu firea ce-n pacat ardea;
A se ier ta cu Trupul Sfant
Nu i-a trecut prin negrul gand
El singur sta nedumerit
Si nu stia de ce-a venit.
IV
La chinuri grele osandit
Si de norod batjocorit,
Cu crucea cand trecea Hristos,
Cazand sub lemnul greu si gros,
Ascuns Iuda l-a vazut
Si intr-o clipa-a priceput
Pe Cine el, setos de bani,
Vandut-a la vicleni dusmani,
Si ca iertare nu mai are
El la preasfanta judecare
O frica-atunci neputincioasa
Intrat-a-n firea lui fricoasa
Dupa aceasta — noaptea toata
Inchipuirea atatata
Pe cel vandut i-l arata;
Degeaba Iuda cauta
Vedenia ca sa alunge:
Doritul somn la el nu vine,
Si din lucirile senine
Hristos vederea ii impunge;
Degeaba ochii el inchide,
Ca mintii sale ostenite
Sa-i deie pace. Luminos
I se arata lui Hristos.
V
Il vede Iuda necajit
Pentru preasfantul adevar,
In greul chin, batjocorit
Pe Dumnezeu, venit din cer.
Il vede intr-a lui osanda
Pe Cel ce-a indraznit sa-L vanda
Viclenilor judecatori,
Si ochii Lui intrebatori
Tot sufletul ii sageteaza
Iar fruntea ii incununeaza
Cununa aspra cea de spini,
In ochii Domnului senini.
Pe buze vede si citeste
Iuda dreapta judecata;
Dreptatea sfanta, maniata,
Iertare nu-i mai daruieste
„Vedere-amara, fugi departe,
Caci pieptul meu de munca arde,
Macar un ceas ori o clipire
Tu vezi: fiinta vanzatoare
Iti scalda Sfintele picioare
In lacrimi Doamne miluieste
Si iarta Vezi, necazu-mi creste
Cu clipa cand Te uiti la mine
O, nu ma chinui, stapane,
Si leapada-ma, da-mi odihna,
Un ceas ori un minut de tihna
Tu vezi: vicleana sarutare
Is gata-n vecinica plansoare
Eu s-o inec Numai oleaca
Sa-mi fie inima saraca
In pace Da-mi sa-mi uit durerea,
Macar un pic de mangaiere
Sa pot primi prin r ugaciune
Esti Dumnezeu Da-mi iertaciune!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Iar eu? Eu am avut crutare?
Nu! Nu pot sa astept iertare!“
VI
„Incotro sa fug de negrul gand?
Incotro sa fug de pedepsire?
Imi fierbe mintea mea arzand
Si sufletul de patimire.
In pacea noptii luminoase,
In nemiscarea Lui tacuta
Hristos in chinuri sangeroase
’Mi trimite-a Lui mustrare muta“
Iar primprejur o noapte blanda
Primavaratica, cu ceata,
S-a linistit cetatea sfanta
In frumusetea ei mareata.
Lumina lunii ganditoare
Se varsa lin, tremuratoare
Si doarme muntele Sion
Si raul argintiu Chedron.
VII
Fugi, vanzator ule, de oameni,
Tu strangi acum ce-ai vrut sa sameni!
Sa stii de-acum ca nu-i gasi
Tu nicaierea linistire,
Si pentru aspra-ti pedepsire
Hristos in veci ti s-a ivi.
Fugi de aceasta cruce sfanta,
Cu sar utare n-o spurca,
Cu-a lui Hristos Fiinta blanda
In veci nu te vei impaca
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Si a fugit
. . . . . . . . . . . . . . . . .
VIII
In departare,
A zilei zori frumosul soare,
Ca un foc mare, a aprins,
Si zorile in revarsare
In straluciri luminatoare
Chedronul repede-a cuprins
Toate-au invis Cu-a ei verdeata
Ascunsa-n fumuria ceata,
Padurea ne-ncetat graieste
Si-n adancimea-ntunecoasa,
In umbra ramurii fr unzoasa,
Un paraias de-argint vuieste
Unde nu vezi luciri de soare,
Lumina lui stralucitoare,
Pe creanga-un tr up e spanzurat;
Copacul ramurile-ntinde
Deasupra celui ce-a lasat
Viata, — parca il cuprinde.
Este Iuda. A pierit
In patimiri nesuferite
Si nimenea nu l-a jelit
Cu plansul inimii zdrobite;
Caci vanzator ul nici n-a vrut
Jelinti cu sufletul pierdut.
Dar pana-n cel din urma ceas
Vedenia lui cea de groaza
Nu-l lepada, al lui necaz
Marind in noapte luminoasa;
Hristos, ca viu, -nainte-i sta
Si cu mustrare cauta
La el. Preasfanta judecata
Era in ochii Lui senini,
Iara pe fruntea-nsangerata,
Cununa aspra cea de spini.
