Se risipise al binelui cuvant
Din mintea-nnegurata de pacat;
Dar miluirea Ta ne-a mangaiat
Cu asteptarea ceasului cel sfant.
Prin mila Ta cea sfanta dat ne-a fost
Sa Te zarim in patul Tau smerit,
Depar te-n luminosul rasarit,
De unde-ai aratat al vietii noastre rost.
De unde-ai revarsat viata noua-n noi
Si ne-ai trimis lumina Ta din cer
Spre-a mantui vietile ce pier,
Mult necajite-n rele si nevoi.
Si cum o zare lina intr-un pustiu
Se-nalta si tot creste luminand, —
Asa patr unde-n minte si in gand
Credinta intr-aceia cari Te stiu.
La stralucirea stelei din senin,
Trezitu-s-au nadejdile pe rand,
S-au luminat si inima si gand,
Cu Tine s-a-nfratit tot sufletul strein.
La-mparatia dragostei de veci
Adus-au toti Puternicului dar,
Stergand si ur ma lacrimii de-amar
Si-nfierbantandu-si gandurile reci.
Altar fr umos ti-ai ridicat in ei
Punandu-i jertfa inima din piept,
Spre linistirea sufletului drept
Si spre-a-ndrepta pe oamenii cei rai.
Si fumul sfant ce suie-ncet spre cer,
Rugand iertarea vinii din trecut;
Iar sufletul ce-odata-a fost vandut,
S-a mantuit din jugul lui de fier.
S-a mantuit Ne-am mantuit si noi,
Caci s-a zdrobit puterea celui rau,
Si-n locul lui venit-a Dumnezeu,
Mantuitorul nostru din nevoi.
August
|