Nici o corabie nu vine si-i liniste in portul trist, Cu minecile suflecate stau muncitorii tacuti pe dig, Cu fiecare val ce bate, in port s-abate-un val de
frig-Nici o corabie nu pleaca sa calce valul ca un Christ.
Pe lanturile ruginite si pe fringhiile din port, Din aerul sarat al marii s-au prins usor cristale mici, Ce licaresc obositoare, asemeni unor licurici O barca goala pare-n umbra, sicriul ce asteapt-un
mort.
Si cum aluneca amurgul pe marea fara de sfirsit, Si umbre cearca sa desparta pe muncitor de
muncitor incep sa cinte toti deodata un cintec vesel si sonor, Cutremurati de negrul noptii, de liniste si infinit.
|