Azi am vazut, infiripata, ființa ploii mladioase:
Avea o haina cenușie și foșnitoare de matase.
Purta pe umeri mii de lanțuri subțiri, pana la brau,
Dar le zvarlea pe rand, in treacat, pe apa turbure din rau.
Și de inele fara numar ii erau mainile-ncarcate,
Și le scotea, pe fiecare, și le zvarlea pe lac, pe toate.
Langa razoare, prin gradina, trecea foșnind de-atatea ori!
Și rasturna cu poala rochii, pe brazda, proaspetele flori.
In urma strabatand orașul, sub mana-i geamurile toate,
Sub coardele de apa fura in mii de harfe preschimbate.
Dar ploaia cea stralucitoare, pe umaru-i, ca un urcior,
Intunecat și plin de apa, purta neistovitul nor.
Și-n oate inimile noastre, pe rand, trecand ca un paharnic,
Turna ca-n cupe fara numar, dintr-insul, plansul cel zadarnic.
|